Razie în timp de noapte pe mai multe străzi din Cluj. Polițiștii au vizat furturile din autoturisme



Poliţiştii clujeni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului pe raza de competenţă a secţiei.

Astfel, în noaptea de 6/7 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Cluj-Napoca au organizat şi desfăşurat, pe raza de competenţă teritorială a secţiei, o acţiune care a avut ca scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului, respectiv a furturilor din auto.

Activităţile desfăşurate de poliţişti s-au concentrat în zona străzii Dâmboviţa, a piețelor 1 Mai, Abator, a străzilor Aurel Vlaicu, Calea Someşeni, Teodor Mihaly, Fabricii şi Răsăritului.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 30 de persoane și au fost controlate 24 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale pentru încălcări ale legislaţiei rutiere, conform OUG 195/2002.



Comentarii Facebook