Protest Anti - Ponta la Cluj! / UPDATE - Au fost 12.000 de oameni în stradă - VIDEO și FOTO

 

Mii de persoane s-au strâns în Piața Unirii din Cluj-Napoca, pentru ultimul miting de protest înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale.

 

Clujenii ies în stradă în semn de solidaritate cu românii din Diaspora care nu au putut vota și cer ca aceste probleme să nu se mai repete și în turul doi. 

 

În Piața Unirii se va citi o scrisoare deschisă adresată lui Victor Ponta, iar mulțumea va pleca în marș pe traseul: Piaţa Unirii – Bd. Eroilor (zona pietonală) – Piaţa Avram Iancu – Calea Dorobanţilor, cu restricţionarea circulaţiei rutiere pe două benzi – Aleea Bibliotecii – sens giratoriu Mărăşti - strada Fabricii – strada Bucureşti, cu restricţionarea circulaţiei pe sensul de deplasare – strada Gorunului – strada Buftea – cu restricţionarea circulaţiei rutiere – Bd. 21 Decembrie 1989 – strada Memorandumului – strada Petru Maior – Piaţa Lucian Blaga, cu restricţionarea circulaţiei rutiere pe două benzi.

 

 

 

Deocamdată nu sunt esitmări oficiale în privința numărului de participanți la manifestația din Piața Unirii.

------------------

UPDATE ora 18.30

 

Un profesor de la UBB le-a spus manifestanților, de pe scenă, că Guvernul Ponta le-a dat bani de cărți profesorilor universitari. 

 

Acest drept nu ne-a fost dat niciodată în istoria României, dar guvernul Ponta ne-a dat acum bani de cărți. Sunt colegi de-ai mei pe care îi admir și cărora le mulțumesc. Deja s-au trimis note de protest către rector. Sunt colegi de la București care au anunțat că vor refuza acești bani și îi vor returna către guvern. Eu personal am să anunț că am să fac altceva. Voi cheltui 700 de lei dintre cei pe care i-am primit pentru cărți, dar pe cei 700 de la domnul Ponta îi pun de-o parte pentru amenzile pe care le-am primit și le voi mai primi”, a spus Cornel Vâlcu, profesor la UBB Cluj. 





--------------

UPDATE 18.45

 

În acest moment sunt rostite discursuri pe scena din Piața Unirii. Se vorbește și despre Roșia Montană și se scandează ”Uniți, salvăm toată România”. În Piața Unirii sunt circa 3 - 4 mii de persoane.

 

---------------

UPDATE 18.50

 

Un protestatar a venit în Piața Unirii cu o tabletă legată de un băț, pe care rula mesajul ”Vot corect și alegeri libere!”.

 

 

-------------------

UPDATE 18.55

 

În Piața Unirii s-a citit proclamația de la Cluj. Principalele puncte le puteți citi mai jos:

 

Limitarea numirilor politice. Votul liber. Excluderea imixtiunii politicului în justiție. Respingerea proiectelor de lege privind grațierea și amnistia. Renunțarea la aceste proiecte viitoare. Politicienii să aibă numai imunitate pentru declarații. Alegerea prin vot direct a avocatului poporului. Dreptul la sănătate al românilor. Recunoașterea resurselor naturale și a mediului ca siguranță națională. Interzicerea exploatării cu cianuri, a gazelor de șist și a organismelor modificate genetice. Împădurire la scară națională. Incetarea oricăror discriminări pe criterii de rasă, orientare sexuală, etnie etc.

-----------------

UPDATE 19.05 

 

Manifestații au pornit în marș. Se pleacă pe Bulevardul Eroilor spre Calea Dorobanților. 

 

 

 





--------------------

UPDATE 19.20

 

Protestatarii au trecut de Tribunalul Cluj, sunt pe Calea Dorobanților și se îndreaptă spre Mărăști.

 



 

Un protestatar care avea fular peste față a fost luat la întrebări de jandarmi. La acest protest nu este permis accesul celor mascați pentru a putea fi identificați cei care fac probleme.

 

---------

UPDATE 19.50

 

În acest moment sunt peste 6.000 de oameni în stradă. Mulțimea este în cartierul Mărăști, în zona sensului giratoriu.

 

 




--------------------

UPDATE 20.30

 

Manifestanții au revenit pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Potrivit unor estimară, ar fi vorba de circa 8 - 10 mii de persoane care participă la manifestație. 

--------------------

UPDATE 21.40

 

Protestul s-a terminat în Piața Lucian Blaga. Conform unor surse din rândul autorităților la protest au participat în total 12.000 de persoane.

 



Comentarii Facebook