Primăria Florești a primit ”undă verde” pentru realizarea centurii până în Mănăștur. Va costa 7 milioane de euro



Primăria comunei Florești a primit o decizie favorabilă din partea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, instituția respingând co SC CIVITAS PROIECTARE SRL privind licitaţia de atribuire de către Comuna Floreşti pentru atribuirea “Servicii de proiectare faza PROIECT TEHNIC aferente realizării obiectivului de investiţie„ Drumul de legătură varianta sud, comuna FLOREŞTI, JUD CLUJ”.

În baza prevederilor legale aplicabile, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (5) şi alin. (6) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca tardivă contestaţia formulată de SC CIVITAS PROIECTARE SRL în contradictoriu cu COMUNA FLOREŞTI şi dispune continuarea procedurii de atribuire. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în documentul CNSC.

În aceste condiţii, practic, CNSC a dat dreptate Comisiei de licitaţie de la nivelul UAT Floreşti privind licitaţia amintită. În perioada imediat următoare se va lua legătura cu SC Luca Way, comania care a câștigat licitația, pentru a se demara lucrările.

Drumul de legătură dintre Floreşti şi Cluj Napoca ar urma să aibă 4,3 kilometri, inclusiv cu 2 bretele de legătură spre Metro şi Polus. Traseul va începe pe strada Cetăţii 1 şi, prin spate pe la Metro şi Polus va face joncţiunea, complet pe sol, fără viaducte, cu municipiul Cluj Napoca, în zona adiacentă depoului de tramvaie din Mănăştur, drumul Sfântul Ioan, urmând să existe 7 puncte de legătură cu DN1.

Investițșia va costa aproximativ 7 milioane de euro, banii nefiind alocați de guvern.

Potrivit primarului Horia Şulea, pentru realizarea Centurii se va accesa un credit sau se va apela la o emisiune de titluri de stat, Floreşti, care are un grad de îndatorare ZERO, urmând să fie prima comună din România care accesează un asemenea instrument financiar.

În prezent, în Floreşti locuiesc peste 30.000 de persoane. Dimineaţa, între orele 06.00-08.30, potrivit măsurătorilor, în medie 14.000 de maşini parcurg DN1 - Avram Iancu, spre Cluj-Napoca, dintre care doar 2.000 intră în Floreşti. Restul sunt floreşteni ce merg spre Cluj-Napoca. Unica arteră de legătură a fost deja marcată la patru benzi, dar acest lucru nu este de ajuns pentru a decongestiona traficul! S-a constatat o scădere a traficului după introducerea mijloacelor de transport în comun ale CTP în microcartiere şi suplimentarea programului de circulaţie, dar drumul de ocolire este o necesitate”, a spus primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.

Comentarii Facebook