Polițiștii au dat amenzi ”cu nemiluita” la Cluj! Zeci de șoferi au rămas și fără permise



Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale și razii pe raza județului Cluj, în săptămâna trecută.

Astfel, pe raza judeţului, s-au efectuat două percheziţii, 48 de filtre rutiere şi 162 de controale, dintre care activităţile pe linie de ordine publică au fost cele mai numeroase.

Oamenii legii au identificat 29 de persoane, bănuite de comiterea unor infracţiuni. Dintre acestea, zece au fost reţinute pentru 24 de ore, iar faţă de cinci dintre ele, instanţa competentă a luat măsura arestării preventive.

Totodată, au fost depistate zece persoane urmărite şi au fost puse în aplicare şase mandate de executare a pedepsei închisorii.

S-a verificat activitatea a 146 de unităţi comerciale, precum şi respectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor de către 205 entităţi, iar poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pentru control, 946 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale, dintre care cele mai multe au vizat abateri la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi încălcări ale Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică.

De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut peste 50 de permise de conducere şi au retras 25 de certificate de înmatriculare.

Totodată, s-au confiscat mai multe bunuri deţinute, respectiv comercializate fără respectarea prevederilor legale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei.

Comentarii Facebook