Pază cu jandarmi de Bobotează, la mai multe biserici din Cluj



Jandarmii clujeni asigură paza enoriașilor, cu ocazia sărbătorilor de „Bobotează” şi „Sf. Ioan Botezătorul”, la mai multe biserici din Cluj-Napoca.

În perioada 06 – 07 ianuarie a.c., cu ocazia sărbătorilor de „Bobotează” şi „Sf. Ioan Botezătorul”, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca se vor afla în zona lăcaşurilor de cult pentru descurajarea persoanelor care încearcă să săvârşească fapte de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică”, informează IJJ Cluj.

Astfel, jandarmii vor fi prezenţi în zona a 5 lăcaşuri de cult din municipiul Cluj-Napoca: Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Piaţa Avram Iancu, biserica Înălţarea Domnului de pe strada Dorobanţilor, biserica Ortodoxă „Sf. Apostoli Pavel şi Petru” de pe strada Primăverii din cartierul Mănăştur, biserica Sf. Toma de pe strada Dorobanţilor, biserica „Sf. Ioan Botezătorul” de pe strada Fabricii, precum şi la mănăstirea Floreşti-Tăuţi.

De asemenea, efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca vor participa în sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj la misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări religioase cu public numeros.

Comentarii Facebook