Image 1 of 4

Social

Parkingul Negoiu (Mănăștur) va fi inaugurat în decembrie - FOTO

  



 

După 4 ani în care s-a lucrat la parkingul Negoiu, construcția va fi terminată curând și apoi, desigur, inaugurată. 

 

Parkingul Negoiu cu 376 de locuri va fi gata la sfarsitul lunii noiembrie. In luna decembrie va avea loc receptia parkingului in vederea darii lui in folosinta clujenilor”, a explicat primarul Emil Boc.

 

Parkingul este așteptat de foarte mulți șoferi, pentru că în zona strărilor Negoiu - Mehedinți este o acută lipsă de locuri de parcare

 

După falimentul firmei SC Construdava SRL, care a câștigat licitația, construcția parkingului Negoiu a fost preluată de firma cu care era în asociere.

 

Firma Construdava se angaja în iunie 2016 că va termina parkingul cu 376 de locuri până la finele anului 2016, dar a dat faliment între timp.

 

În vara anului 2016, primarul Emil Boc dădea firmei Construdava un ultimatum: ”Din cauza intrării în insolvență a firmei de construcții, parking-ul Negoiu nu a putut fi finalizat la termen, în 2015.

 

Acord un ultim termen de grație, 31 decembrie 2016, pentru finalizarea acestui parking, sub rezerva rezilierii și organizării unei noi licitații”, spunea Emil Boc.

 

O nouă licitație ar fi prelungit semnificativ finalizarea lucrărilor, de aceea s-a optat pentru finalizarea investiției de către firma de construcții cu care SC Construdava era asociată.

  

Lucrările la parking-ul de la intersecția străzilor Mehedinți și Negoiu au început în toamna anului 2013, licitația fiind câștigată de firmele Construdava și ICCO Emerg. Termenul de finalizare era 5 septembrie 2015.

 

Parkingul cu demisol, parter și cinci etaje, oferă un număr de 376 de locuri de parcare locuitorilor din zonă. Investiția are o valoare de aproape 6,5 milioane de lei.

coral1_1_1.jpg
14-11-2017, 10:12
2555 vizualizări
19 comentarii
Paul15-11-2017, 7:01
Iar santeti nemultumiti,iar comentati nimic nu va convine!Ba ca de ce nu face parking, ba ca de ce face.Cin e nu isi permite 100 de Ron pe an pentru parcare sa-si vanda masina!
dan14-11-2017, 17:06
Domnule Boc, ma inclin cu respect. O investitie extraordinar de necesara.
bbk14-11-2017, 12:39
Mi se pare o aberatie ca primaria sa construiasca un parking de 6.5 milioane de lei, si apoi sa il inchirieze pentru 100 de lei pe an.
Adica, in cazul de fata vor fi 37600 lei pe an. Care poate vor acoperi sau poate nu cheltuielile curente (lumina, curatenie, eventuale reparatii in timp)
Da, in timp, se vor strica chestii, si alea pe ce bani se vor repara?
Nu mai bine se face pentru fiecare loc de parcare CF individual, care va contine locul de parcare si partea comuna, si sa se vanda locurile de parcare?
Ca oricum sunt o gramada care dau 3000-4000-5000 de euro pentru un cotet numit pompos garaj, si care nu are nici un act si poate fi demolat oricand.
Nu mai bine dai aceeasi bani (in cazul de fata ar fi cam 3750 euro) pentru un loc de parcare? Care apoi il vinzi cand dai apartamentul.
Banii adunati astfel de primarie vor fi folositi pentru constructia altui parking, in alta zone, si care va aduce alte locuri de parcare. Ca nu putem cere primariei sa construiasca parkinguri la nesfarsit, ca nu sunt bani.
Ai masina, platesti loc de parcare
Asa cum omul isi cumpara apartament pentru el, e cazul sa isi cumpere si loc de parcare, pe bani adevarati, nu inchiriere la preturi de nimic.
Sau daca vrea cu inchiriere, sa dea pretul echivalent. Pentru apartament de 2 camere este chirie de 200-300 euro, pentru un loc de parcare ar trebui sa fie proportional, probabil 50 de euro pe luna.
Mihai14-11-2017, 14:23
@bbk: ai auzit de cuvantul " investitie” ? Citeste un DEX si ai sa afli raspunsul la nedumerirea ta. Pe langa acest cuvant , ar mai fi CF-ul locului pe care este amplasata parcarea, care poate nu e a primariei ci este concesionata pe un nr. de ani...
bbk14-11-2017, 15:24
@Mihai - daca ai auzit tu de cuvantul "investitie", poate ai auzit si de expresia "recuperarea investitiei"
Aici nu vorbim de scoli, spitale, casa de cultura, sau alte asemenea investitii publice, ce sunt folosite de mai multa lume, ci de o investitie ce va fi folosita de un numar extrem de limitat de oameni
parcarile din centru sunt publice, platesc si intru cand am nevoie. in parcarile de cartier sunt limitate (daca sunt) locurile pentru vizitatori, restul sunt pe abonament.
primaria nu are bani sa faca parcari pentru toata lumea, iar cei care nu au masina nu ar trebui sa plateasca (prin taxele platite catre primarie) constructia unor parcari folosite de o parte mica dintre locuitori.

avand in vedere ca garajele se tranzactioneaza deja la niste preturi enorme, inseamna ca lumea are bani, si isi permite sa cumpere o parcare. insa spre deosebire de garaje, care sunt majoritatea cam ilegale, parcarile de cartier vor avea acte.
kbb14-11-2017, 15:45
Mai inteligentule de kaka, esti de o rara prostie, un fel de daca nu ma doare imi provoc eu ceva sa ma doara. In cazul tau capul nu te doare caci unicul neuron face ture pana ameteste. Cate tampenii scoti pe tastaura, ma mir ca nu ti se ofileste monitorul, imbecilule>
bbk14-11-2017, 16:00
si ai si argumente sau esti doar un cimpanzeu care imprastie cu rahat pentru ca nu poate sustine o discutie logica?

toti cacatii din oras se umfla cand spui ca trebuie daramate garajele, ca primaria nu ar trebui sa le faca la toti prapaditii garaje.

dar apartamente in blocuri de ce va luati? de ce nu cereti primariei sa construiasca blocuri si apoi sa le dea in chirie la prapaditi ca tine, @kbb-ule
howard beale14-11-2017, 16:30
Argumentul ar fi ca din impozitele si taxele incasate de catre primarie se intocmeste un buget, iar un anumit procent din acest buget este utilizat pentru investitii in folosul comunitatii (strazi, parcuri, cladiri, parkinguri, etc).

Nu se poate face o departajare a acestor investitii asa cum propui tu. Da, nici eu nu voi folosi vreodata acel parking, dar probabil nici cei care o fac nu se vor plimba pe o alee asfaltata dintre blocuri in Gheorgheni samd.

O primarie nu este un srl, tinta unei investitii nu e neaparat profitul/randamentul (asta nu inseamna ca investitiile nu trebuie facute cu cap) ci o crestere a nivelului de trai in randul comunitatii. Stadionul si sala polivalenta sunt gauri negre din punct de vedere financiar, insa prin gazduirea de evenimente se atrag bani in mod indirect la buget, tot in mod indirect beneficiaza si cetatenii (creste valoarea imobilelor situate in jurul unei asemenea investitii, etc).
bbk14-11-2017, 16:37
beneficiile construirii unei sali polivalente sau a unui stadion sunt clare si necontestabile, comparat cu un parking de cartier.
primaria, atunci cand poate, trebuie sa construiasca parkinguri de cartier.
insa, pentru ca primaria nu prea poate, pentru ca nu are bani sa construiasca in urmatorii 10 ani parkinguri pentru toata lumea, atunci ar trebui "ajutata"
oamenii isi cumpara apartamente de 50000 de euro (cel mai mic pret), insa nu vor sa dea inca 4000 de euro pentru un loc de parcare? 4000 de euro care nu ii pierd, pentru ca locul ala le ramane lor, cand se muta il pot vinde, si cel mai probabil la un pret mai mare decat atunci cand l-au cumparat
intr-adevar, vor fi dezavantajati unii care isi cumpara masina de 4000 de euro, dar, fata de masina care isi pierde valoarea in timp, locul de parcare isi va creste valoarea.
kbb14-11-2017, 18:57
Mai idiot, ce ti-am spus mai sus? Tu chiar vrei sa te internez? Stii tu ce patesti acolo.
@kbb14-11-2017, 20:34
asta posteaza de sub curului lui Boc,nu-l bagati in seama,e subiectiv,stie el ce pateste acolo sub c**:))
Bogu15-11-2017, 0:29
bbk cred ca zici ceva interesant pana la un punct. Daca tu consideri ca este atat de eficient sa construiesti parking-uri, de ce crezi ca investitorii imobiliari schimba destinatia unor garaje la demisol in apartamente? Dupa modul tau de gandire ar trebui ca primaria sa construiasca si complexe rezidentiale, eventual cu un parking aferent care sa se vanda la 4000 euro. Dar sa zicem ca se face C.F. individual pe fiecare loc de parcare din parking. De ce ar fi necesar sa fie vandut odata cu apartamentul?! Asta nu se leaga deloc. (alt CF colectiv si individual) Solutia ar fi o chirie evident mai mare si fi parking-uri cat mai multe, preferabil, subterane (vezi ce au facut in Cehia sau fostul R.D.G. in cartierele comuniste) cu spatiu verde la nivelul solului. Apropo, am avut o experienta acum vreo 2 ani, m-am mutat de atunci, cu un loc de parcare in parking Manastur - Primaverii. La etajul 6 eram 4 masini cu a mea. Culmea e ca toate locurile erau inchiriate dar puturosii nu parcau acolo, o lasau in fata blocului probabil. Deci, chiriasul nu este motivat sau mai bine zis constrans suficient pentru a folosi locul de parcare. La 120 de lei / an (ceva de genul) nu-l condamn.
bbk15-11-2017, 8:52
Tocmai asta ar fi serviciu public facut de primarie, sa construiasca parkingul si sa il vanda la un pret "acceptabil"
Pentru unii, se pare ca si 4000 de euro e mult. Ca daca e sa pui investitorii privati sa faca acelasi lucru, preturile ar incepe de la 10000-15000 de euro pe locul de parcare.
Iar locul de parcare, daca are CF, poate fi vandut odata cu apartamentul, sau independent.
Cine isi permite si are nevoie, poate sa isi cumpere 2-3 locuri de parcare, sa le dea in chirie, treaba lui.
Acum se vand garaje cu mii de euro, ilegal, se subinchiriaza garaje, tot ilegal, se tine mobila si muraturi in garaje, si toate astea platind 100 de lei pe an la primarie.
Dar daca iti cumperi locul, pe o valoare cat de cat reala, poti sa faci ce vrei cu acel loc.

Daca e sa te muti intr-un cartier mai vechi, acum nu ai nici o sansa sa primesti loc de parcare. Pentru ca putinele locuri sunt luate, iar daca nu se construiesc parcari etajate, acolo unde este posibil, nu vor aparea altele in plus.
De construit nu se poate pentru ca mutli se opun (cei care au deja loc de parcare), si pentru ca nu prea sunt bani.

Daca locurile de parcare se vand, dupa constructie, vor fi bani pentru un alt parking, in alta parte.
Aurel14-11-2017, 12:30
Acest parking, început în 2011, arată potența, eficiența și rapiditatea cu care se mișcă primăria lui Boc. Așteptăm finalizarea altor promisiuni ale primarului: Cartier Lombului, Filarmonica, Centrul Cultural Transilvania, reabilitare pod Garigaldi, demolarea garajelor vechi și construirea garajelor supraetajate, Someș navigabil, telegondolă și multe altele promisiuni.
Hopaaa14-11-2017, 11:17
Respectele mele domnule Boc. Sa traiti ca trebuiti.
Boc14-11-2017, 12:07
mersi limbricule,buna postarea,te astept diseara la o noua sesiune de limbi,am luat si putina miere sa-ti pui in varful limbii,imi esti dator cu vreo 100 de limbi si abia apoi vei primi ceva banutzi.Multumesc pt sesizare
Boculet14-11-2017, 14:57
@boc: ai si tu garaj? Stai linistit , vine si randul lui sa-l puna la pamant...
@Boculet14-11-2017, 20:32
poate ma-ta are garaj unde se intalnesti cu amanti:)
baai prostule,asta e parcare facut in 3 ani cel putin si tu te bucuri ca proasta?da-te-n moloz de sclab ordinar
Bogu15-11-2017, 0:33
MAi, dar nu va intalniti voi mai bine si va bateti? Tot cu limbi aici si acolo, mame si garaje...

Cele mai citite ştiri din Social

2266 vizualizări
21-11-2017, 16:39
Imaginea zilei! Trafic de coșmar în Cluj-Napoca - FOTO» Vezi tot
1569 vizualizări
21-11-2017, 16:24
Accident pe Memorandumului! BMW lovit în plin. A virat în fața autobuzului - VIDEO» Vezi tot
1393 vizualizări
17-11-2017, 14:14
Descoperire macabră la Pata Rât: Nou născut aruncat la gunoi - FOTO» Vezi tot
793 vizualizări
21-11-2017, 12:24
Cluj-Napoca: Programul Zilei de 1 Decembrie. Vine Andra» Vezi tot
728 vizualizări
21-11-2017, 12:06
Accident la intersecția Regele Ferdinand / George Barițiu. O ambulanță în misiune a intrat pe roșu - FOTO» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?