Pădurarii din Cluj îi dădeau mită 20.000 de euro, ÎN RATE, șefului Direcției Silvice Cluj, Traian Mariș

 

Pădurarii care l-au denunțat pe șeful Direcției Silvice Cluj, Traian Mariș, au povestit că au fost obligați să plătească 20.000 de euro anual, dacă vor să mai rămână în funcții.

 

Denunţătorii au precizat că plata celor 20.000 de euro se făcea în două rate, egale, de zece mii de euro, primăvara şi toamna. ”Denunţul făcut de Tomoş arată că în mod repetat, Traian Mariş a cerut de la subordonaţi sume de bani, de ordinul zecilor de mii de euro pentru a nu încheia acte de control în defavoarea acestora”, conform unor surse judiciare DNA Cluj. 

 

Vizați sunt și alți angajași ai Direcţiei Silvice Cluj care, în perioada 2008-2012, au pretins şi primit sume de bani sau alte foloase necuvenite, pentru a face controale ”blânde” în teren. 

 

Procurorii DNA Cluj precizează că în rândul pădurarilor se știe că pentru a fi ”blindați pe posturi”, trebuie să cotizeze la șefii de la Cluj. 

 

Din denunţuri rezultă că e o practică repetată şi constantă a conducerii Direcţiei Silvice Cluj, prin persoana lui Traian Mariş, de a pretinde sume de bani de la angajaţi, sub forma unor cotizații care se situează la 20.000 de euro, pe an, remişi în două tranşe, la care se adaugă remiterea de material lemnos, în schimbul cererii angajaţilor de a avea asigurate posturile în care funcţionează”, au mai precizat procurorii DNA Cluj.

 

În denunţul făcut la DNA se arată că în cursul anului 2012 pădurarii i-au dat lui Mariş suma de 10.000 de euro pentru a nu-l schimba din această funcţie. 

 

Cei doi denunțători au precizat că știau de la alți colegi că, în aprilie, urmau controale în Cantonul Silvic Beliș, mai ales că prefectul Gheorghe Vușcan era nemulțumit de faptul că s-a defrișat prea mult. ”Prefectul a afirmat că în trei ani, la Beliș, s-a defrișat pădure în valoare de 20 de milioane de lei”, rezultă din afirmațiile pădurarilor.

 

Pentru a ”scăpă de probleme”, pădurarii care l-au denunțat pe Traian Mariș au apelat la un coleg de-al lor, Valentin Mariş, pădurar și el, pentru a discuta cu directorul Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariș, pe care îl cunoștea. ”În data de 15 aprilie 2013, Mariş Valentin i-a dus 10.000 de lei acasă la Mariş Traian”, precizează sursele citate. 

 

Procurorii DNA Cluj l-au prins pe Traian Mariș în flagrant, în timp ce primea banii. Directorul Direcției Silvice Cluj a spus că este vorba despre un împrumut de la un bărbat pe nume ”Iancu”, dar apoi, la audierile de la DNA Cluj, a preferat să tacă. 

 

În fața judecătorului, Traian Mariș a recunoscut că pădurarul Valentin Mariş i-a cerut să se întâlnească cu el și i-a pus pe masă un plic în care se aflau 10.000 de lei. ”Nu înţeleg ce a fost cu mine şi de am acceptat aceşti bani”, a afirmat Traian Mariş în sala de judecată.

 

Procurorii DNA Cluj au o versiune în care Traian Mariș iese foarte prost. În biroul lui de la Direcţia Silvică Cluj au descoperit un proces verbal întocmit de inspectorii silvici, care au descoperit grave nereguli în sectoarele celor doi pădurari din Beliș. 

 

Conform acestui raport, pădurarii din ocolul silvic Beliș ar fi trebuit să fie mutați disciplinar pe alte funcţii, pe o perioadă de trei luni. Directorul Traian Mariş este bănuit că ar fi luat aceşti bani pentru a nu fi de acord cu mutarea celor doi pe alte funcţii.

 

Traian Mariș a fost arestat pentru 29 de zile de judecătorii de la Tribunalul Cluj.

 

Traian Mariș a fost arestat pe 29 de zile. Lua spagă 10.000 de euro de la pădurari pentru a nu-i da afara - VIDEO

Comentarii Facebook