Olimpia Cluj a terminat sezonul cu o victorie în Copou

 

Jucătoarele Olimpiei Cluj-Napoca care sunt la naționala României s-au refăcut repede după dubla amicală împotriva campioanei mondiale, America, și la doar câteva zile după revenirea în țară au reușit să intre în ritmul victoriilor din campionatul intern.

 

Chiar dacă schimbarea fusului orar le-a pus probleme atât în America, cât și la întoarcerea în România, clujencele au reușit să treacă peste asta și au învins categoric, scor 7-2 (4-1) în meciul disputat împotriva formației Navobi Iași.

 

Partida, disputată duminică, 20 noiembrie, a început cu golul rapid al Loredanei Popa, după care jucătoarele de la Iași au încercat să aducă foarte multe mingi în careul nostru, cu degajări de pe linia porți. Avantajul de pe tabela de marcaj nu a stat prea mult, echipa gazdă reușind să egaleze scorul după o greșeală colectivă de apărare echipei clujene. Din păcate, din cauza lipsei informațiilor de pe spatele tricoului, numele marcatoarei rămâne o necunoscută după acest meci.

 

Olimpia Cluj nu a mai stat pe gânduri și în următoarele minute și-a făcut jocul obișnuit, clujencele deschizând jocul pe benzi, ceea ce a făcut ca la pauză echipa oaspete să intre la vestiare cu un avantaj de trei goluri.

 

Al doilea gol a venit în repriza secundă, acesta fiind de fapt un autogol făcut de Cristina Carp care nu a reușit să comunice eficient cu portarul, după ieșirea de pe teren al clujencei Teodora Meluță.

 

Din păcate, un gest nesportiv al Loredanei Nica a avut loc pe teren în cea de a doua repriză a meciului, jucătoarea echipei ieșence intrând puternic la glezna clujencei Teodora Meluță.

 

Meciul de la Iași a fost unul foarte spectaculos, cu foarte multe ocazii de marca, însă apărarea celor două echipe și-au făcut treaba foarte bine pe parcursul celor 90 de minute.

 

Președintele executiv al clubului Olimpia Cluj-Napoca, Alin Cioban, a declarat după meci că echipa de pe teren a demonstrat că există viitor puternic în fotbalul feminin din România, nominalizând câteva jucătoare. ”În partida de astăzi Olimpia Cluj a ales o echipă inedită cu foarte multe schimbări în lot, câteva dintre titularele din lot: Voicu, Lunca, Oprea, Corduneanu și Havriștiuc rămânând acasă din diferite motive. Jocul de astăzi și rezultatul de astăzi ne dă speranțe că viitorul este asigurat. Mă bucur foarte mult de reușitele Ioanei Bortan pentru că încununează un an deosebit, dar și cele ale Loredanei Popa care arată încet, încet se va afirma ca una dintre cele mai importante atacante din România, și am fost încântat de bijuteriile tehnice ale Ștefaniei Vătafu. Apreciez fair-play-ul băncii tehnice a echipei de la Iași, dar și al câtorva jucătoare reprezentative dintre care trebuie să evidențiez pe Nina Anca”, a declarat Alin Cioban.

 

Căpitanul formației Olimpia Cluj-Napoca, Ioana Bortan, a recunoscut că s-a resimțit oboseala după dubla cu SUA, dar a negat faptul că aceasta ar fi dus la cele două goluri primite. ”Este ca și cum am coborât din ceruri. Este diferență mare față de ceea ce am avut parte în America. Am câștigat fără probleme. Că se puteau evita acele două goluri sau nu... Există o anumită doză de oboseală, jucătoarele sunt tinere și au fost încercat pe anumite posturi pe care nu au mai jucat până acum și nu aș spune că a fost o problemă”, a afirmat Ioana Bortan.

 

Echipa Olimpia Cluj-Napoca va mai disputa un meci, duminică, 27 noiembrie, în deplasare la Craiova, această partidă reprezentând o restanță din etapa a 6-a a Superligii naționale de fotbal feminin.

 

Navobi Iași - Olimpia Cluj-Napoca 2-7 (1-4)

 

Au marcat: Ioana Bortan 3, Loredana Popa 3, Ștefania Vătafu 1

 

Primul 11 al Olimpiei: Lavinia Boandă - Adina Giurgiu, Teodora Meluță (60' Oana Negrea), Melinda Nagy, Mara Bâtea, Dariana Indrei (46' Carp Cristina), Ioana Bortan, Ștefania Vătafu, Mihaela Ciolacu (72' Carmen Ciobanu), Loredana Popa, Tărășilă Beatrice

Comentarii Facebook