Ofiter de la Crima Organizata Cluj, acuzat ca le dadea "ponturi" infractorilor! Intre acestia se numara si Ovidiu Vancea


Comisarul-sef Radu Pintilie, de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Cluj (BCCOA), este suspectat ca dadea "ponturi" direct din dosare lumii interlope, iar mai apoi isi cerea partea.

Potrivit EVZ.ro, ofiterul clujean i-ar fi furnizat informatii lui Ovidiu Vancea, zis si Balibacea, capul unei grupari infractionale din Turda, in legatura cu un transport de lunete furate din Italia. Politistul l-ar fi instigat pe acesta sa fure lunetele, urmand sa ii ofere protectie in zona oraselor Turda si Campia Turzii.

Procurorii au realizat o serie de inregistrari telefonice, in care comisarul-sef Pintilie si Ovidiu Vancea pun la cale furtul de lunete.

"Pintilie Radu: Da, au multe! Vreo 200! O dat lovitura nu stiu unde, iara, Chioru!
Vancea Ovidiu: No, ma.

P.R.: Trebe facut! Sa facem niste bani, noi, nu ei. Da-i in jele de..!
V.O.: Macar unde-s? Aicea sau acolo?

P.R.: Ma, cica acum pregatesc locul sa le duca!
V.O.: Da-s aicea in tara?

P.R.: Aicea, aicea! Da! is 200 sau 2.000 de bucati?
V.O.: Ce-i mai frumos decat sa iei de la hoti.

P.R.: Ie, ca nu te intreaba nimeni nimic.
V.O.: Dar nu au nici unde sa se planga.

P.R.: Dara nu depun plangere! Da’, cica-s lunete de-astea de arma...
V.O.: Da’ alea, alea, alea nu-s bagate la...

P.R.: Nu, nu-s sub control.
V.O.: Ca sa stiu! Sa nu trezesc.

P.R.: Nu-s, nu-s, ma! Nu, nu, nu. Da-i in p.., sa-i stropsim, sa le luam! Noi facem bani, nu ei
" - (inregistrare din 29 octombrie 2010).

Evenimentul Zilei prezinta si o alta interceptare, in care Pintilie se lauda cum l-a iertat pe un barbat certat cu legea.

"Pintilie Radu: Aici, pana la urma, am o chestie personal cu el si pana nu il vad jos (arest - n.r.) nu ma voi opri. Cred ca nu mi-am folosit nici... 30% din capaci tati. Da’, daca el vrea, pot sa-i arat ce pot, ii arat eu lui.
Vancea Ovidiu: Stiu ce zici, sunt de acord cu tine.

P.R.: Ca-mi trebuie mie trofeul lui! Pai, daca vreau, sa iti povestesc si... acum trei luni de zile la un... dosar. L-am ignorat, stii? si cat si-a luat-o in cap. De cand vorba aia, contra... treburilor nicio problema
" - (inregistrat 9 noiembrie 2010).

 

 

Comisarul-sef nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzatiile.

 

Ovidiu Vancea a fost capul unei grupari infractionale din Turda, care a inselat mai multe depozite de materiale de constructii, dar si de alimente, achizitionand marfa fara sa o mai plateasca.

 

La finele anului 2010, gruparea a fost anihilata si mai multe persoane retinute.

 

Balibacea a mai fost cercetat si pentru ordonarea unui atac cu grenada in luna decembrie 2000, impotriva liderului unei grupari adverse din Turda.

Comentarii Facebook