banner vertical 155x600 ACI.jpg
banner vertical 155x600 ACI_1.jpg

Social

O pictura murala de 72 de metri patrati a fost realizata de peste 60 de elevi din Cluj. O puteti vedea in curtea Colegiului National George Cosbuc

  



Marea Pictură Murală a Elevilor „Revolutia Ultima” - care este este închinată sărbătoririi a 100 de ani de la Unirea românilor din 1918, a fost inaugurată  în cadrul unei ceremonii prilejuite de încheierea anului școlar.

 

Lucrarea de artă, care are 72 de metri pătrați, se află în curtea Colegiului Național George Coșbuc din Cluj Napoca, fiind pictată pe unul din pereții centralei termice a liceului. Acesta a fost un proiect realizat de Consiliul Elevilor din acest colegiu. Inițiativa realizării acestei Mari Picturi au avut-o elevele Dana Novăcescu (președintele Consiliului Elevilor din acest colegiu) și Nora Catană (vicepreședinte). Conceptul artistic a fost realizat de o eleva in clasa a XI a Catalina Milea.  

 

În sprijinul acestor fete au venit peste 60 de voluntari, elevi și ei ai Colegiului care, pe parcursul a aproape trei săptămâni, între 4 și 24 aprilie, au pictat-o. În cadrul ceremoniei în care elevii au acordat diplome de recunoștință voluntarilor și partenerilor, Dana Novăcescu, președintele Consiliului Elevilor,  a spus că „Marea Pictură Murală a Elevilor „Revolutia Ultima” este gestul nostru de respect față de faptele mărețe ale înaintașilor noștri, cei care au făcut Marea Unire de la 1918 și, în același timp este mesajul generației noastre către viitor. Acest semn al trecerii noastre prin Colegiul George Coșbuc, în Anul Centenarului, spune și povestea  credințelor și viziunii în care noi vedem lumea de astăzi și pe cea de mâine. În opinia mea, ”Revolutia Ultima” reprezintă biruința omului asupra iluziei că tehnologia sau oricare alt zeu modern îl poate face să fie fericit, dacă el nu dorește să fie fericit. Vă doresc să vreți să fiți fericiți!”


coral1_1_1.jpg
17-6-2018, 8:42
41 vizualizări
0 comentarii

Cele mai citite ştiri din Social

1159 vizualizări
12-11-2018, 15:47
O profesoară din Cluj a primit cadou un vibrator de la un elev. De ce au UMILIT-O» Vezi tot
599 vizualizări
12-11-2018, 15:44
Clujean arestat după ce și-a agresat iubita, a tâlhărit-o și a sechestrat-o în propria ei locuință» Vezi tot
577 vizualizări
12-11-2018, 22:18
Cum arăta strada Piezișă acum o sută de ani - FOTO» Vezi tot
572 vizualizări
12-11-2018, 14:38
Accident mortal în Ploscoș. A intervenit elicopterul SMURD - FOTO / UPDATE» Vezi tot
488 vizualizări
12-11-2018, 10:08
Trafic BLOCAT în tot Mănășturul. Ce e de făcut? - FOTO» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?