O mamă și cei trei copii ai săi au ajuns la spital, din cauza unui clujean beat la volan VIDEO


Un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a patru persoane, a avut loc duminică seara, în jurul orei 22.30, pe raza localității Livada.

Un sofer in varsta de 28 de ani din Mintiu Gherlii, se deplasa cu un autoturism VW Golf inspre Cluj-Napoca, dar la un moment dat, a patruns pe contrasens si s-a izbit frontal de un autoturism Mercedes in care se afla o familie din Spermezeu, Bistrita Nasaud, scrie dejeanul.ro.

În cel de-al doilea autoturism se aflau sotia sa și cei trei copii ai loc, cu varste cuprinse între 1 și 6 ani.

În urma impactului, mama și cei trei copii au fost răniți grav, fiind treansportați de urgență la spitalul din Gherla, însă medicii au luat decizia să îi trimdită la Cluj-Napoca, pentru investigații suplimentare.

Șoferul care a cauzat accidentul a fost și el rănit, fiind transportat la spital. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, oamenii legii au constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Coducătorul auto se va alege cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și vătămare din culpă.

Comentarii Facebook