O casa a luat foc pe strada Tipografiei din Cluj-Napoca! VEZI VIDEO si FOTO

 

O casa de pe strada Tipografiei din Cluj-Napoca a luat foc duminica dupa-amiaza. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale, dar au stins focul cu greu din cauza lipsei hidrantilor.

 

Incendiul a izbucnit in jurul orei 19.30 la mansarda unei case de pe strada Tipografiei, numarul 34. Flacarile au cuprins si acoperisul si s-au extins repede. Proprietarii locuintei au chemat pompierii, care au folosit trei autospeciale, dar au lichidat cu greu focul, deoarece nu au avut acces la hidrantii de pe strada.

 

Proprietarii imobilului s-au plans de faptul ca pompierii au actionat ineficient si sustin ca puteau face ca pagubele sa fie mai mici. "Nu pot sa cred ca imi arde casa cu trei masini de pompieri langa", a spus proprietara locuintei.

 

Pompierii sustin ca cel mai probabil focul a pornit de la un scurt circuit produs in mansarda locuintei, dar cercetarile continua pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor.

Comentarii Facebook