Misiune de peste 36 de ore pentru stingerea incendiului de la rampa de gunoi din Cluj. S-au folosit 500 tone e apă FOTO



Pompierii de la ISU Cluj au avut parte de o intervenție de peste 36 de ore pentru a putea stinge incendiul izucnit, sâmbătă noapte, la rampa de gunoi de la Cluj-Napoca.

Conform ISU, șase echipaje de stingere a incendiilor din cinci subunități ale ISU Cluj au intervenit pentru limitarea și stingerea focarelor de incendiu ce au afectat deșeurile din rampa de gunoi din zona străzii Pata Rât, din municipiul Cluj-Napoca. În aceste operațiuni au fost implicați timp de 36 de ore peste 40 de subofițeri și cadre din conducerea unității și au fost utilizate circa 500 de tone de apă pentru stingerea focarelor de incendiu.

Intervenția pompierilor militari a fost îngreunată de faptul că aceste deșeuri ard în masă, stivele au fost de o înălțime considerabilă, iar multiplele focare ale incendiului s-au manifestat diferit și au fost răspândite pe o suprafață de circa 10000 mp. Pentru stingerea în masă a stivelor de deșeurilor, a fost necesară desfacerea lor prin utilizarea utilajelor din obiectiv și apoi a fost refulată apa în masa acestora, acțiune extrem de elaborioasă și solicitantă pentru toate forțele angrenate.

Misiunea a fost complicată și de faptul că cel mai apropiat hidrant, de unde puteau umple autospecialele de stingere, se afla la patru kilometri distanță, drum pe care pompierii l-au făcut de peste 60 de ori, dus-întors.

Primarul Emil Boc a anunțat că focul ar fi fost pornit intenționat, iar cei de la RADP, în administrația cărora se afla rampa temporară de gunoi, au depus o plângere penală la Poliție pentru a-i prinde pe responsabili.

Comentarii Facebook