Lotul 3 al autostrăzii Sebeș - Turda e gata. CNAIR nu se grăbește să îl recepționeze - VIDEO

 

Cu toate că Lotul 3 al autostrăzii Sebeș - Turda e finalizat, CNAIR nu se grăbește să îl recepționeze.

 

Ștefan Ioniță, directorul CNAIR, a declarat la Cluj că s-a schimbat modalitatea de recepție și să acest lucru nu se face până când nu este totul terminat. 

 

Atunci când toate condițiile în ceea ce privește recepția unei autostrăzi sunt îndeplinite să fiți convinși că suntem primii care ne vom prezenta și vom recepționa. Antreprenorul ne-a anunțat acum o săptămână că a finalizat lucrările și ne vom prezenta în termenul stabilit de legislație, iar comisia va stabili dacă sunt îndeplinite condițiile în ceea ce privește recepția acestei autostrăzi. 

 

Un termen optimist, dacă lucrurile sunt în regulă... noi am făcut unele inspecții și sunt unele chestiuni de clarificat, ar fi prima săptămână din luna ianaurie. Asta dacă lucrurile sunt clarificate pe comisia de recepție și Inspectoratul de stat în construcție, care are un drept de veto în ceea ce privește aceste lucrări, își va da acceptul. Dacă Inspectoratul spune nu, atunci nu se recepționează”, a declarat Ștefan Ioniță, directorul CNAIR, prezent la Cluj-Napoca la semnarea protocolului de colaborare între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și localitatile Cluj-Napoca, Gilău, Florești și Apahida în scopul elaborării studiului de fezabilitate și a documentației tehnice necesară pentru emiterea autorizației de construire pentru obiectivul de investiții ”Drumul Trans-Regio Gilău-Apahida, TR Feleac (Centura Metropolitană Gilău-Apahida)”.

 

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură acuză că de fapt ”CNAIR caută nod în papură constructorului, se ascunde după legislație interpretând strâmb Regulamentul de Recepție și nu deschide lotul 3 din Autostrada A10 Sebeș-Turda, deși acest tronson este gata”.

 

Cei de la Asociație critică și alocările bugetare pentru anul viitor. 

 

A10 Sebeș-Turda. Pe loturile 1 și 2, stadiul fizic și financiar se ridică la aproximativ 40%. Pentru un avans rezonabil de 30%, considerând că proiectele sunt deblocate și vor avansa rapid în anul 2018, ar fi nevoie de 200 de milioane de lei pentru fiecare lot, 400 de milioane în total. Pentru loturile 3 și 4, chiar dacă fizic sunt aproape finalizate, există restanțe financiare de aproximativ 200 de milioane de lei care vor fi plătite în anul 2018. Totalul necesar: 600 de milioane. Bugetat de guvern: 212 milioane de lei, adică aproximativ 35% din necesar”, spun cei de la Asociație. Acest lucru însemană că nici anul viitor nu vor fi terminate lucrările. 

 

Autostrada Sebeș - Turda trebuia să fie finalizată în 2016. 

Comentarii Facebook