La Cluj locuiesc străini din peste 110 țări. De unde vin cei mai mulți



Potrivit Serviciului de Imigrări al judeţului Cluj, la data de 31 martie 2015, în evidenţele serviciului se aflau înregistraţi 6267 cetăţeni Non-UE şi cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, proveniţi din 114 ţări ale lumii.

Cei mai mulţi cetăţeni străini care locuiesc în judeţul Cluj, provin din: Franţa (868), Italia (688), Republica Moldova (508), Germania (476) şi Tunisia (301)

În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost depuse spre avizare un număr de 27 de invitaţii, dintre care 11 au fost aprobate, 5 fiind respinse, celelalte rămânând în curs de soluţionare.

În perioada analizată a fost revocat dreptul de şedere pentru 20 de cetăţeni din state terţe, care nu mai îndeplineau condiţiile care au stat la baza eliberării documentelor de rezidenţă.

Totodată, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj au depistat în primul trimestru al anului 2015 un număr de 37 de cetăţeni străini cu ședere ilegală, dintre care pentru 8 a fost reglementat dreptul de şedere, ceilalţi 29 fiind îndepărtaţi de pe teritoriul României. Totodată, aceştia au fost sancţionaţi contravenţional, fiind aplicate amenzi în suma totală de 35.000 lei şi 6 avertismente.

Cei 29 de cetăţeni străini au fost îndepărtaţi de pe teritoriul României, prin emiterea de decizii de returnare, iar în 5 cazuri s-a dispus şi măsura interzicerii intrării în România pe perioade între 3 luni şi 2 ani.

Comentarii Facebook