Ioan Petran ar fi luat SPAGĂ scaune de birou. Numele lui apare în dosarul Horea Uioreanu

 

Președintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, i-ar fi cerut spagă omului de afaceri Vasile Pogăcean, arestat în dosarul Horea Uioreanu, trei scaune de birou și un foișor.  

 

Investigațiile penale efectuate în cauză au stabilit că, dacă pentru contactul cu presedintele CJ Cluj, acesta impusese ca intermediar persoana consilierului său Pop Răzvan Marius, iar acesta nu mai putea fi contactat din motive de securizare a relațiilor ilicite, inculpatul  Pogăcean Vasile a apelat la ajutorul consilierului județean Petran Ioan.

 

În mod evident din perspectiva omului de afaceri nu era posibilă ruperea oricărei forme de contact cu instituția Consiliului Județean Cluj, stiut fiind că prin intermediul acestui for urmau a fi realizate, dirijate resursele financiare. Ca atare, pentru a nu expune persoana presedintelui CJ Cluj (cu care stabilise de la bun început limitarea la minimul posibil al contactelor şi întâlnirilor, pentru evitarea oricăror speculații sau asocieri) în perioada de după data de 21 martie 2014, inculpatul Pogăcean Vasile l-a căutat asiduu pe consilierul județean Petran Ioan pentru a afla ultimele date privind discuțiile si negocierile legate de alocările bugetare, cât si pentru susținerea firmei sale în acest context, prin direcționarea banilor către comunele unde omul de afaceri presta lucrări diverse.

 

Astfel, începând cu 25 martie 2014 cei doi au stabilit numeroase contacte în care suspectul Petran Ioan i-a promis omului de afaceri susținerea sa în cadrul sedinței de CJ din 28 martie 2014 pentru alocarea sumelor de bani exact în sensul urmărit de Pogăcean, iar anterior i-a obținut acestuia forma finală a actului ce urma a fi suspus dezbaterilor în proxima sedință de consiliu (propunerea de alocare a fondurilor sume constituite din cota de 20% din impozitul pe venit). Pentru aceste servicii, suspectul Petran Ioan nu a lăsat ocazia să treacă fără a obține propriul său folos, astfel că i-a pretins omului de afaceri să-i achite contravaloarea a 3 scaune pe care le-a comandat la magazinul Mobexpert (în valoare de 4.478 ,88 lei) precum si construirea unui foisor.

 

Scaunele au fost comandate în cursul lunii aprilie, achitate ulterior prin ordin de plată de SC Sinai Comimpex SRL si livrate la data de 12 mai 2014 direct la biroul deținut de suspectul Petran Ioan la sediul Universității Tehnice Cluj”, precizează procurorii DNA Cluj în referatul de arestare a lui Horea Uioreanu.

 

Ioan Petran a fost audiat la DNA Cluj, dar a spus că a fost vorba despre o sponsorizare de 5000 de euro pe care a primit-o PNL în campania electorală.

 

Petran, șeful PNL Cluj-Napoca, audiat la DNA Cluj: E o suspiciune cu o sponsorizare de 5.000 de euro. E ZERO! - VIDEO

Comentarii Facebook