Miercuri 24 Aprilie

Hoț prins la câteva ore după comiterea unui furt în Gherla. A dat lovitura și s-a urcat în tren spre casă



Un hoț a fost prins de polițiștii clujeni la doar câteva ore de la comiterea unui furt pe raza municipiului Gherla.

La data 27 iunie a.c, Poliţia municipiului Gherla a fost sesizată de către o femeie de 34 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unui furt”, informează IPJ Cluj.

În fapt, în noaptea de 26/27 iunie, femeii de 34 de ani, din Gherla, i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri, printre care şi o bicicletă, din autoturismul parcat pe strada George Coşbuc, din Gherla, prejudiciul reclamat de victtimă fiind de circa 700 de lei.

Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat de poliţişti în trenul care circula pe ruta Bistriţa Nord – Cluj-Napoca, în apropierea staţiei CF Bonţida, la câteva ore de la comiterea faptei.

Susăectul, de 33 de ani, din Iaşi, avea asupra sa o bicicletă a cărui provenienţă nu o putea justifica, iar în urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că este cea reclamată ca sustrasă.

Bunul a fost ridicat şi restituit persoanei vătămate.

Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, precum şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Comentarii Facebook