Miercuri 24 Aprilie

Hackathon, un maraton de creare de aplicații la Cluj pentru hackeri

 

Un maraton de creare de aplicații pentru smartphone -uri va avea loc în luna martie la Cluj-Napoca.

 

Hackathon Cluj City Apps va avea loc în perioada 14 - 16 martie. ”Este un maraton de programare. Avem şansa de a avea la Cluj o componentă IT cea mai importantă din România, Cluster IT, care au conceput acest Hackathon, un concurs fulger.

 

Primăria pune la dispoziţia programatorilor date brute despre restaurante şi parcări, locuri de parcare libere, iar ei se ocupă de conceperea unor aplicaţii”, a dat ca exemplu primarul Emil Boc.

 

Astfel se va putea ști, de exemplu, la ora 4.00 dimineața ce local public este deschis, ce locuri de parcare sunt libere. 

 

”Hackerii sau mai bine spus dezvoltatorii sunt foarte interesați de orice competiție. Nu în fiecare zi ai șansa să se întâlnești cu cei de la Microsoft și Google România”, a declarat Cristian Dascălu, președinte Cluj Hub.

 

Această primă acțiune este ca un început de drum în care încercăm să punem laolaltă comunitatea de programatori și admistrația locală”, a declarat Andrei Kelemen, director executiv Cluj Cluster.

 

Vor fi dezvoltate aplicații pentru Microsoft, IOS sau Android. 

Comentarii Facebook