Grevă la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. Salariile au scăzut

 

Angajații de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca au declanșat greva, miercuri dimineaţă, după ce le-au fost reduse salariile.

 

Managerul Institutului Inimii, Florin Crişan, a declarat că angajații au pierdut bani la salariu. 

 

Au intrat în grevă peste 70-80 de persoane. E vorba de personal medical care în această lună a primit partea de salarii fără a se aplica deocamdată regulamentul nou de sporuri. În condiţiile în care noi avem un procent de 21% nu reuşim să ne încadrăm în acest procent alocat de minister şi pentru moment am acordat doar salariile, fără a aplica regulamentul. Încercăm prin discuţii cu ministerul să obţinem un procent mai mare. Sunt categorii de personal care, prin aplicarea acestui regulament şi coroborat cu cuantumul sporului alocat nouă, pierd de la venituri”, a spus Florin Crişan.

Comentarii Facebook