Fostul rector al UMF, Marius Bojiță, condamnă decapitarea cadavrelor de la IML Cluj: Așa ceva se întâmplă numai în TRIBURI

 

Fostul rector al UMF Cluj, profesorul Marius Bojiță, condamnă decapitarea celor cinci cadavre ale unor oameni ai străzii, care s-a produs la IML Cluj cu ocazia unui curs internațional. Totul s-a făcut în interesul unor esteticieni italieni.  

 

Directorul IML Cluj, Costel Siserman, a declarat că cele întâmplate au primit girul UMF Cluj, care a organizat la Cluj cursul internațional de chirurgie estetică. ”Fără să ne gândim că am fost rector, că am fost președinte, că am avut atâtea funcții, nu despre asta este vorba acum. Ca om, consider că ceea ce s-a întâmplat a fost un act imoral, contrar tuturor percepților creștine. Eu sunt surprins că noi, românii, suntem în stare să ne vindem și pielea de pe noi pentru un ban. Vin străini care sunt mai mari șefi la noi în țara. În fața lor, ne pierdem coloana vertebrală și morală. Nu-mi aduc aminte, în toată activitatea mea, să mai fi existat cinci cadavre decapitate dintr-o lovitură. Așa ceva nu se întâmplă decât în triburi”, a declarat Marius Bojiță.

 

Judecătorul Vasile Grunea este și el șocat de dezvăluirile apărute în Știri de Cluj, iar apoi preluate de întreaga presă. ”Se confirma, astfel, un dicton: pe langa ceea ce-ti poti face oamenii, moartea este incomparabil mai blanda. Respectul fata de corpul uman, chiar dupa moarte, nu ar trebui sa fie pus la indoiala. Transarea si macelarirea unui om nu sunt nici morale, nici legale. Daca aceste experimente nu s-au facut in cadru legal, este vorba de profanare. E vorba de trupul unui om, despre amintirea lui. Din pacate, societatea in care traim acum este una formata din inimi pietrificate, care transforma trupuri umane in afaceri. Indiferent daca oamenii aceia aveau sa nu familie, respectul fata de om trebuia pastrat. E deplorabil ce s-a intamplat. Din nou, asta e societatea in care traim, care face o afacere chiar din moarte si dupa ea”, a spus Vasile Grunea, conform Ziar de Cluj.

 

Capetele tăiate de la IML Cluj au fost aduse înapoi cu PLASA! FOTO EXCLUSIV - IMAGINI ȘOCANTE

Comentarii Facebook