Florian Walter a fost PRINS și adus în România

 

Omul de afaceri Florian Walter a fost readus în ţară, după ce a fugit și a cerut rezidență în Dubai. 

 

Proprietarul companiei Romprest era dat în urmărire internaţională din mai 2015, fiind acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani.

 

La aceasta ora, W. Florian se afla in custodia Politiei Romane. Acesta a fost depistat in Emiratele Arabe Unite, iar in aceasta seara a fost adus in Romania. La data de 5 martie a.c., o escorta formata din politisti ai Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane au adus in tara un barbat, urmarit la nivel international”, se arata intr-un comunicat difuzat sambata de Politia Romana si citat de Agerpres.

 

Walter este acuzat de evaziune fiscală, după ce a înșelat statul cu 20 de milioane de euro. Omul de afaceri a aflat despre urmărirea penală și a fugit din țară, conform unor surse judiciare. 

 

Florian Walter este suspectat că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă. Potrivit procurorilor, în perioada 2012 - 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale.

 

Anchetatori au stabilit că mare parte dintre angajaţii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica şi a deduce banii plătiţi muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăţi, până se ajungea la "un eşalon patru". Prejudiciul produs bugetului de stat este în valoare totală de 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurenţa sumei de 18 milioane de euro.

Comentarii Facebook