Social

Floreștiul a prelungit contractul cu operatorul de salubritate

  



 

Comuna Florești a semnat un nou contract cu o firmă care să asigure, pentru următoarele trei luni, colectarea deșeurilor. 

 

În urma unei proceduri de achiziție publică, la negocieri fiind invitate mai multe persoane juridice, s-a semnat un nou contract cu prestatorul de servicii de salubritate, cel care a activat din februarie încoace pe raza UAT Florești. După ce Consiliul local va aproba un nou regulament, se va putea trece la plata serviciului de către populație, la Primărie (cash la caserie, online via ghiseul.ro sau prin mandat poștal). La același tarif ca până acum. 6.5 lei / lună. NU va mai fi nevoie de depunerea declarațiilor privind numărul de persoane (exepție fac, normal, cei care până acum nu s-au declarat și cei în cazul cărora există modificări de nr persoane). Controalele privind obligația persoanelor juridice și fizice proprietari de imobile, de a depune declarațiile, va continua în perioada următoare.

 

Apoi, cum Comuna Florești s-a retras din ADI Gelu Voievod, atât prin HCL, cât și prin Decizia AGA ADI, va urma o licitație privind delegarea serviciului de salubritate pe raza UAT Florești, precum și cea privind salubritatea stradală pe o perioadă îndelungată”, a precizat primarul Horia Șulea, pe contul său de Facebook.

18-5-2017, 14:06
29 vizualizări
2 comentarii
Fl..... cesti 18-5-2017, 20:17
In FLOCESTI ??? DRACU mai face ceva !!!!la GUNOAIE de DEZVOLTATORI si PRIMARI !!! Deh se MULTUMESC VINITURILE !!!
A19-5-2017, 10:23
flocila, ia-ti tu garsoniera cu 100k in Buna Ziua, si lasa-ma pe mine sa stau la curte in Floresti. Ah sa nu uit, Pata Rat cand se inchide? Sa te vad atunci cine rade, ciob de oala sparta.

Cele mai citite ştiri din Social

1278 vizualizări
21-1-2018, 21:27
Cocalarii s-au dat cu mașina pe pârtia de la Băișoara - VIDEO» Vezi tot
87 vizualizări
21-1-2018, 16:34
METEO CLUJ: Vreme tot mai rece, în următoarele zile. Ce anunță meteorologii» Vezi tot
75 vizualizări
20-1-2018, 18:35
UPDATE: Peste 10.000 de oameni au protestat la Cluj-Napoca, sâmbătă seara - VIDEO» Vezi tot
40 vizualizări
19-1-2018, 17:36
”Pițiponc” de Cluj! Așa a parcat și și-a uitat și ușa deschisă - FOTO» Vezi tot
36 vizualizări
20-1-2018, 13:01
”Vizitator” surpriză la Auchan din Iulius Mall Cluj. O pasăre zboară liberă prin hypermarket FOTO» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?