Elevii care au mimat sexul oral la Balul Bobocilor nu pot fi sancționați

 

Conducerea Colegiului Tehnic de Comunicaţii ”Augustin Maior” Cluj-Napoca a precizat că nu va sancționa elevii care au avut un comportament nepotrivit la Balul Bobocilor.

 

Directorul Colegiului Tehnic de Comunicaţii ”Augustin Maior” Cluj-Napoca, Angela Roşca, a declarat că ”școala nu a organizat şi nu organizează astfel de manifestări, noi ca instituţie nu am făcut niciun fel de promovare a Balului Bobocilor, nu deţin informaţii despre cine a organizat acest eveniment. Nu pot să aplic sancţiuni pentru ceva desfăşurat în timpul liber, nimănui. Ei sunt elevii acestei instituţii în perimetrul şcolii, în momentul în care au părăsit peruimetrul acesteia responsabilitatea revine în întregime celor care le-au dat bani şi le-au dat voie să participe la astfel manifestări”.

 

Cluj: Eleva care a postat imaginile de la Balul Bobocilor: Era organizat de școală, dar profesorii nu erau acolo - VIDEO

 

Consiliul Judeţean al Elevilor Cluj i-a demis pe trei elevi de la Colegiului Tehnic de Comunicaţii Augustin Maior Cluj-Napoca care făceau parte din Consiliului Şcolar al Elevilor.

 

Balul bobocilor la Cluj! Au mimat sex oral în grup / UPDATE: Părinții au plătit biletele - FOTO

 

Trei persoane care au fost implicate în organizarea Balului Bobocilor au fost demise din funcţiile deţinute în cadrul Consiliului Şcolar al Elevilor de la colegiul clujean. Noi nu suntem de acord cu aşa ceva, au făcut nişte lucruri în contradicţie cu principiile după care noi ne ghidăm”, a declarat preşedintele Consiliul Judeţean al Elevilor Cluj, Alexandra Sântu, conform Mediafax.

 

Alianţa pentru Educaţie de Calitate trage un semnal de alarmă după ce în spaţiul public au ajuns imagini de la un aşa-zis Bal al bobocilor, descalificante pentru cei implicaţi. ApEC consideră că este nevoie de o analiză amplă a situaţiei generale şi de stabilirea unor criterii de etică aplicabile tuturor, indiferent dacă vorbim de cadre didactice, părinţi sau elevi”, precizează reprezentanții Alianței.

 

Pe de altă parte ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că, trebuie regândit şi îmbunătăţit statutul elevului.

 

În contextul incidentului de la Cluj-Napoca, statutul elevului trebuie regândit de aşa manieră încât să nu mai existe interpretări. Calitatea de elev se exercită atât în interiorul, cât şi în exteriorul şcolii. Mizez pe implicarea asociaţiilor de părinţi şi a profesorilor şi aştept propuneri de îmbunătăţire a statutului”, a declarat ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop.

 

De asemenea, Liviu Pop a precizat că în urma analizei efectuate de Consiliul Elevilor Cluj, s-a decis demiterea din acest for a reprezentanţilor Colegiului Tehnic de Comunicaţii ”Augustin Maior” din Cluj-Napoca, aceştia fiind direct implicaţi în organizarea evenimentului în cauză.

Comentarii Facebook