Două comune din Cluj au primit titlul de ”sat cultural al României”


Două comune din județul Cluj au fost declarate sate culturale în 2016.

Comuna Bonţida din judeţul Cluj, unde se află Castelul Banffy, a primit titlul de „sat cultural al României“ în 2016. La fel, o alta comună din judeţ – Corneşti – a primit acelaşi titlu, alături de alte 20 de localități din țară, în cadrul competiției aflată la cea de a treia ediție, scrie cluju.ro.

Comunele care au mai obţinut titlul de sat cultural sunt: Miroslava (Iaşi), Vorona (Botoşani), Siseşti (Mehedinţi), Şiria (Arad), Tulgheş (Harghita), Vadu Crişului (Bihor), Izvoarele (Prahova), Jidvei (Alba), Cândeşti (Dâmboviţa), Băcia (Hunedoara), Horia (Constanţa), Ruginoasa (Iaşi), Dudeştii Noi (Timiş), Costeşti (Vâlcea), Văcăreni (Tulcea), Prundeni (Vâlcea), Arcani (Gorj).

Satele culturale ale României“ este un program al AFSR iniţiat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franţei în România şi al Delegaţiei Wallonie – Bruxelles la Bucureşti.

Unul dintre motivele pentru care comuna Bonțida a devenit cunoscută în toată țara, chiar și în afara României, este Festivalul Electric Castle, care se desfășoară în fiecare vară în curtea Castelului Banffy.

Comentarii Facebook