Declarația controversată a Mitropolitului Clujului, la Marșul pentru Viață: Fiecare familie ar trebui să dacă măcar 3 copii


Sâmbătă a avut loc ”Marșul pentru Viață”, o manifestație anti avort organizată simultat în marile orașe din țară, iar la Cluj-Napoca au participat peste 500 de persoane.

La manifestații a participat și Mitropolitul Clujului, IPS Andrei. Acesta a făcut și o declarație controversată, spunând că fiecare familie tânără ar trebui să facă cel puțin trei copii, ”unul pentru tata, unul pentru mama, şi unul pentru ţară şi biserică”.

Nu s-ar prăbuşi România dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii, unul pentru tata, unul pentru mama, şi unul pentru ţară şi biserică. Atunci nu ne-am prăbuşi demografic. Din punct de vedere religios, avortul este un păcat strigător la cer”, a spus IPS Andrei.

Manifestanții de la Cluj s-au strâns pe Bulevardul Eroilor, apoi au pornit într-un marș pe traseul Piaţa Avram Iancu – Calea Dorobanţilor – str. Piteşti, după care s-au întors pe Bulevardul Eroilor.

 

FOTO: Facebook Anca Miclea

Comentarii Facebook