Cum justifică jandarmii din Cluj agresarea actriței la mitingul anti gay

 

Jandarmii clujeni au trimis un comunicat de presă, așa cum a anunțat șeful lor după incidentul din Piața Avram Iancu, prin care explică de ce a fost luată pe sus actrița Oana Mardare.

 

În data de 01.07.2017, pe timpul desfășurării unei manifestări publice autorizate, sub egida ‘Miting pentru normalitate’, organizată de către Partidul Noua Dreaptă – Filiala Cluj-Napoca și Partidul România Unită – Organizația Județeană Cluj, în Piața Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca, o persoană de sex feminin s-a deplasat cu o bicicletă în imediata apropiere a locului în care organizatorii țineau un discurs, trecând la adresarea unor cuvinte și expresii de contestare a legitimității desfășurării adunării publice, fapt ce a provocat întreruperea acesteia.

 

Deși a fost somată de către efectivele de jandarmi din dispozitiv să înceteze actele de tulburare și întrerupere a adunării publice, precum și să părăsească locul desfășurării acesteia, persoana în cauză a refuzat.

 

Pentru evitarea unei posibile stări conflictuale cu participanții la adunarea publică, a fost condusă de către un echipaj de jandarmi la sediul Secției 2 Poliție, unde s-a procedat la legitimarea acesteia și stabilirea identității, precum și efectuarea de verificări privind posibila încălcare a prevederilor Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice”.

 

Vedeți AICI cât de ofensatoare au fost cuvintele de la care a început totul.




Comentarii Facebook