Controale în cămine la Cluj. Studenții s-au trezit cu poliția la ușă FOTO



Polițiștii cluejni au desfășurat, marți, o serie de controale în campusurile universitare și în căminele studențești.

Pentru menținerea climatului de siguranță publică în zona centrelor, campusurilor universitare şi a căminelor studențești, la data de 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Biroul pentru Centrul Universitar, au derulat o acțiune pe raza de competență”, informează IPJ Cluj.

În activitate au fost angrenați și reprezentanți ai Oficiului Român pentru Imigrari.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 75 de persoane, iar 30 de cetățeni străini au fost informați în legătură cu prevederile legale privind regimul străinilor în România.

Polițiștii au verificat și activitatea agenților de pază, fiind efectuate controale și instruiri în rândul acestora.

Activitatea polițiștilor a fost una preventivă și informativă, pentru reducerea numărului de fapte antisociale în rândul studenților.

Comentarii Facebook