Conferință internațională de Climinalistică la Cluj - FOTO

 

Conferința Internaţională de Criminalistică ”Clasic şi modern în obţinerea şi valorificarea ştiinţifică a probatoriului” a început la Cluj-Napoca.

 

Evenimentul este moderat de conf.univ.dr. Sorin Alămureanu, care a luat cuvântul de deschiderea celei de-a 20-a ediție a conferinței.

 

General maior în rezervă prof.univ.dr. Costică Voicu a menționat că probaţiunea este de mare actualitate în zilele noastre, întreaga comunitate dezbătând aspecte legate de acest subiect, de pericol social, de rezonabilitatea şi temeinicia suspiciunilor procesuale. Totodată, acesta a precizat că dezbaterile de azi oferă prilejul de a schimba păreri, opinii, precum şi de formula puncte de vedere care să ajute în activităţile concrete pe care le desfăşoară poliţia, parchetul şi instanţele.

 

Prof.univ.dr. Emilian Stancu a punctat importanţa criminalisticii în activitatea juriştilor din domeniul penal, începând cu poliţiştii, ,,care fac linia întâi de multe ori”, procurorii, judecătorii şi avocaţii.

 

În cadrul miniexpoziţiei de tehnică criminalistică organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, s-a putut vedea primul aparat poligraf (detectorul de minciuni) utilizat în România, aparatură veche utilizată pentru comunicaţii. 

 

Totodată, au fost prezentate dispozitive criminalistice de ultimă generaţie pentru investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei, precum spheron-ul, ”vârf de tehnologie la ora actuală, care permite realizarea de imagini tridimensionale ale locului faptei”, după cum a precizat conf. univ. dr. Sorin Alămoreanu.

 

De asemenea, au putut fi analizate soft-uri specializate pentru activitatea poliţiei, precum şi pentru laboratorul de expertize.

 

Chestor de poliţie dr. Gabriel Ţîru, pe lângă temele abordate în cadrul conferinței, a prezentat un laborator mobil de criminalistică, dotat cu unitate frigorifică pentru protejarea probelor biologice, soft 3D, scanner laser 3D. Adusă din Bucureşti, autospeciala este folosită pentru cercetări la faţa locului în cazul evenimentelor deosebite, precum explozii, accidente aviatice, acolo unde condiţiile meteorologice sau de teren sunt extrem de dificile. 

 

În aceste trei zile, experţi criminalişti, procurori, judecători, avocaţi, poliţişti şi alţi specialişti în domeniu, din România, Germania, Italia, Polonia, Slovacia şi Ungaria au ocazia să ilustreze propriile soluţii la provocările din domeniul criminalisticii.

Comentarii Facebook