Clujeancă prinsă la furat într-un cămin studențesc. Avea cheia de la cameră
O femeie a fost prinsă, marți, de polițiștii clujeni, aceasta fiind suspectată de furtul unui laptop și al unei tablete dintr-un cămin studențesc din Cluj-Napoca.
”La data 13 ianuarie a.c., în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Politiei Municipiului Cluj-Napoca - Biroul pentru Centrul Universitar au depistat o persoană, bănuită de furt din complex studenţesc”, anunță reprezentanții IPJ Cluj.
Mai exact, o tânără ar fi pătruns, cu ajutorul unor chei potrivite, în camera unui cămin studenţesc, de unde şi-ar fi însuşit un laptop si o tabletă.
Prejudiciul, de aproximativ 3.000 lei, a fost recuperat în totalitate de poliţiştii clujeni.
Femeia de 25 de ani, din comuna Câţcău, este cercetată acum pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.
FOTO: Arhivă
0 Comentarii