Clujean ÎNJURAT de patron la o berărie din centrul Clujului. Discuția a pornit de la ceva MINOR - FOTO

 

Mihai Farcas a fost, duminică seara, la o berărie din centrul Clujului, unde a avut de reclamat unele lucruri și a făcut-o pe numărul de telefon oferit chiar de local. 

 

Am fost la Beraria Ursus din Piața Unirii. Vă atașez poze cu ”discutia” purtata cu angajatul companiei care raspunde de partea de reclamatii. Eu sunt socat de cele intamplate, mi se par absolut ireale raspunsurile primite. Atasez imagini ca toti cei care frecventeaza aceste localuri sa stie ce se intampla cu cei care fac ”reclamatii”.

 

Pe scurt, am reclamat la numarul afisat faptul ca nu le merge internetul wireless in local si ca nu au bere nefiltrata, iar raspunsurile se pot lua din mesaje. Exista acordul expres pentru publicarea discutie”, ne-a relatat Mihai Farcas.

 

La mesajele bărbatului a răspuns cieva care s-a recomandat a fi Adrian Munteanu, chiar patronul localului, care i-a transmis ”elegant” că berea nefiltrată s-a terminat, iar wireless -ul nu fucționează lângă ușă. Șeful localului și-a pierdut răbdarea, când clientul i-a cerut un număr de înregistrare pentru plângerea lui și i-a răspuns într-un limbaj nepotrivit. 

 

Clujeanul a ales să facă publică discuția, pe care o puteți vedea mai jos.

 

Conducerea localului nu a putut fi contactată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

--------------------

UPDATE 

 

Dupa cum se poate lesne vedea din fluturasul publicat de reclamagiul turmentat, eu imi pun la dispozitie numarul personal tuturor clientilor, sunt disponibil duminica seara si non-stop, practic, pt a rezolva orice reclamatie, ofer din partea casei orice produs neservit la timp etc, (cati patroni de localuri ati mai auzit dvs ca fac asa ceva? Retoric), ca sa dau peste un client cu posibile tulburari psihice care nu doar ca-mi strica seara de duminica degeaba ( daca erau chestiuni serioase sau reale, nicio problema nu era), dar face si pe carcotasiul! O fi si procesoman omul, de abia astept!

 

Mi se pare ireal ca un organ de presa cu pretentii acorda atentie unui probabil țăcănit. 

 

WI-FI Functioneaza peste tot, mai slab la masa de langa strada, exact unde s-au pus clientii carcotasi. ”Catre bar”, unde le-am sugerat sa mearga, e o directie, nu o zona! Beraria are 300 mp si 4 antene de wifi! Nici telefonia mobila nu merge perfect, chiar si in zone centrale, daramite un wi-fi! Berea se mai si termina, duminica seara, cate un sortiment...Unii oameni "buni" n-au, clar, ce face, și profită de bunavoința altora, a presei si a noastră. Regret doar ca n-am scos afară obraznicatura!”, ne-a scris cei de la Berăria Ursus.

Comentarii Facebook