Cluj: Un urs agresiv trebuie împușcat. Mutarea lui în Parcul Naţional Apuseni a eșuat

 

Un urs agresiv, care a atacat mai multe gospodării în Băișoara, trebuie împușcat, după ce încercările de mutare în Parcul Naţional Apuseni au eșuat.

 

Avem o problemă gravă semnalată de fermieri şi cetăţeni care se aleg cu culturile distruse din cauza animalelor sălbatice care au ajuns să atace şi oameni şi gospodării, cazurile fiind semnalate în comunele Pălatca şi Băişoara. Am făcut demersuri la Direcţia Silvică, la Garda Forestieră, am obţinut aprobare să relocăm urşii, să îi ducem în altă parte. E o soluţie să nu se mai apropie de gospodăriile oamenilor, să le ameninţe viaţa, să le mănânce vacile şi oile, mai ales că erau şi copii în zonă care trebuie să meargă pe jos la şcoală. Dar am aflat acum, în şedinţă, că relocarea a eşuat, ursul nu a intrat în cuşcă, şi cer Direcţiei Silvice Cluj să anunţe cetăţenii să rămână în alertă, e o problemă serioasă, nu este de glumit”, a spus Gheorghe Vuşcan, prefectul județului Cluj.

 

Ministerul Mediului nu a aprobat împușcarea ursului, ci a dispus relocarea. Echipele venite de la Brașov nu au reușit să captureze animalul, așa că acum se va cere din nou Ministerului permisiunea de împușcare a ursului.

Comentarii Facebook