Cluj: Hotelul ”Stadion” cedat unui ”sac fără fund”! Terenul de 3000 de mp, evaluat la preț de apartament

 

Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) vrea să ”scape” de hotelul ”Stadion” și de terenul de 3.000 de mp aferent, evaluat la prețul unui apartament de 3 camere. 

 

MTS vrea să dea hotelul pentru o perioadă de 49 de ani Federației de judo, condusă de analistul politic Cosmin Gușă, fost secretar general al PSD în perioada Năstase și apoi membru PD și președinte al Partidului Inițiativa Națională (PIN). Federația pare a fi un ”sac fără fund”, ANAF depistând o delapidare de 550.000 de euro, scrie tolo.ro.

 

Hotelul cunoscut de toți clujenii este amplsat în ”inima” orașului, lângă Parcul Central și vis-a-vis de stadionul Cluj Arena, având un potențial economic enorm.

 

Despre trecerea hotelului și a terenului Federației se vorbește din 2015.

 

Printr-o comisie a Direcției Judeţene pentru Sport și Tineret Cluj – D.J.S.T. Cluj, valoarea hotelului, imobil și teren, a fost fixată la 6,4 milioane de lei, aproximativ 1,4 milioane de euro.

 

Zona în care este amplasat hotelul Stadion (încercuită, mărită în partea dreaptă a imaginii): la doar 5 minute de mers pe jos de Parcul Central din oraș, Cluj Arena și sala Polivalentă din oraș.

 

Terenul de 3000 de metri pătrați a fost evaluat la 21 de euro. Conform notei de fundamentare și proiectului de HG întocmit de ministerul lui Marius Dunca, ”suprafața totală a terenului este de 3.188 mp, construcție P+3, 68 locuri, 35 camere, restaurant, bar, centrală termică, bucătărie, anexe”.

 

Din totalul valorii de 6,4 milioane de lei, terenul reprezintă 319.000 de lei. 3.188 de metri de teren sunt evaluați la 70.000 de euro, prețul unui apartament de două camere în Cluj, chiar pe aceeași stradă Eremia Grigorescu, scrie tolo.ro.

 

”Numai terenul gol, având în vedere unde e amplasat, ar fi peste 1,5 milioane de euro”, a spus un agent imobiliar din Cluj.

 

La o estimare conservatoare a prețului, terenul în zona de top a unuia dintre cele mai scumpe orașe din România e subevaluat de 20 de ori!

 

Ministrul MTS, Marius Dunca, a explicat de ce a decis să cedeze hotelul. ”MTS sprijină fiecare federație pentru a-și desfășura activitatea de pregătire sportivă. Și, în funcție de fiecare situație, de strategia de descentralizare, precum și de modul în care este utilizat un imobil se iau decizii punctuale. Federația de judo utilizează hotelul Stadion din Cluj începând cu anul 2000. În ultimii 2 ani au ocupat hotelul în procent de 100% pe tot parcursul anului”, spune ministrul Dunca.

 

”Nicio altă federație nu și-a manifestat interesul măcar pentru a se caza la hotelul Stadion”, adaugă demnitarul.

 

”În acest moment, hotelul funcționează la capacitate maximă, fiind cazate 5 loturi de la judo, astfel: loturile olimpice și naționale seniori masculin și feminin, loturile naționale de tineret băieți și fete și lotul național de junioare fete”.

 

”Luând în calcul toate aceste date și având în vedere că pentru a putea fi modernizat și deoarece bugetul MTS nu permite investiții capitale în acest hotel, s-a considerat oportun, atât de către DJST Cluj, cât și de direcțiile de specialitate MTS, ca acesta să fie dat în folosință gratuită Federației de judo pentru a-l utiliza, precum și pentru a-l moderniza”.

 

”Eu nu am primit oficial raportul ANAF, l-am văzut doar în presă, vom vedea care sunt consecințele lui asupra HG-ului cu cedarea hotelului”, completează ministrul Dunca.

 

ANAF a constatat că Federația de Judo nu poate justifica 550.000 de euro, prejudiciul fiind din bugetul propriu și din cel al Ministerului. În ciuda acestor probleme, Ministerul vrea să cedeze Federației Hotelul Stadion și un teren subevaluat.

Comentarii Facebook