CLUJ: Grupare de tineri infractori, specializați în ”phishing”, duși la audieri! Cel mai în vârstă 23 de ani



Polițiștii clujeni au efectuat o serie de percheziții, miercuri dimineață, pentru destructurarea unei grupări de persoane băunuite de operațiuni financiare frauduloase cu carduri.

Astfel, în urma a 10 percheziții efectuate astăzi, 11 persoane au fost conduse la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din Cluj, pentru audieri.

La data de 6 iunie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din I.G.P.R., sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au efectuat 10 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de operațiuni financiare frauduloase”, infomrează IPJ Cluj.

Perchezițiile au fost efectuate în Cluj-Napoca și în București, iar în urma acestora au fost ridicate sisteme informatice (laptop-uri, telefoane mobile) și substanțe susceptibile a fi interzise.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017-2018, 11 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, din județele Cluj, Maramureș, Suceava, Sălaj și din București, ar fi efectuat operațiuni financiare frauduloase cu carduri, cauzând un prejudiciu de peste 17.000 de lei.

La finalul perchezițiilor, au fost puse în executare 11 mandate de aducere, cei în cauză fiind conduși la sediul unității pentru audieri.

La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj.


Comentarii Facebook