CLUJ: Ce au decis judecătorii în cazul cuplului de scandalagii de la Câmpia Turzii. Polițiștii au folosit focuri de armă pentru a-i calma


Polițiștii clujeni au reținut, zilele trecute, o femeie și concubinul, pentru acte de violență și ultraj, iar marți aceștia au ajuns în fața magistraților.

Astfel, în 13.06.2016, în urma analizei dosarului, procurorul de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda a dispus extinderea cercetărilor faţă de bărbatul reţinut pentru comiterea unei infracţiuni de “tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi 2 infracţiuni de “ultraj”, dosarul fiind preluat în cercetare proprie.

A fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de cei doi, femeia reţinută se cercetează în libertate, iar bărbatul reţinut a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Turda, cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 zile.

Luni noapte, în jurul orei 22.00, Poliția a fost sesizată municipiului Câmpia Turzii a fost sesizată prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că în cartierul Sâncrai din localitate se află în desfăşurare un scandal, iar din primele verificări a rezultat că un tânăr a fost agresat în propria locuință de către o vecină.

Polițiștii au identificat persoană în cauză, o femeie de 50 de ani din municipiul Câmpia-Turzii, județul Cluj, care era sub influența băuturilor alcoolice. Când oamenii legii au imobilizat-o, a apărut și concubinul acesteia, tot sub influența băuturilor alcoolice, acesta devenind violent față de polițiști.

Citește mai multe despre caz AICI - Cluj: O femeie cu un cuțit și concubinul ei i-au făcut pe polițiști să tragă

Comentarii Facebook