banner-castane 160-600_1.jpg

Social

CLUJ: Adolescent de 16 ani, reținut de polițiști pentru tentativă de omor. A înjunghiat cu sălbăticie un bărbat

  





Polițiștii clujeni au depistat și reținut, pentru 24 de ore, un minor de 6 ani, din Sânnicoara, acuzat de tentativă de omor.

Mai exact, conform IPJ Cluj, a data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 22:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au fost sesizaţi, prin apel unic 112, cu privire la faptul că o persoană, care se afla la o manifestare publică de pe raza localităţii Sânnicoara, a fost rănită în urma unui scandal.

Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului şi au identificat persoana vătămată, fiind vorba despre un bărbat, de 24 de ani, din Sânnicoara. Acestuia i se acordau îngrijiri de către echipajul medical, ulterior fiind transportat la unitatea spitalicească.

În urma verificărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că bărbatul a fost implicat într-o altercaţie, în urma căreia a fost înţepat, cu un corp ascuţit, în zona spatelui şi a antebraţului, de către o persoană a cărei identitate nu a putut fi indicată. De asemenea, poliţiştii au descoperit, în apropierea zonei în care a avut loc altercaţia, un briceag, acesta fiind ridicat pentru continuarea cercetărilor.

În urma investigaţiilor efectuate, oamenii legii au stabilit identitatea celui suspectat de comiterea faptei, fiind vorba despre un tânăr, de 16 ani, din Sânnicoara. În vederea depistării acestuia, au fost efectuate activităţi complexe de căutare de către poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida, ai Serviciului de Investigaţii Criminale, fiind angrenaţi în acţiuni şi luptători de acţiuni speciale. Astfel, s-a reuşit localizarea tânărului într-o cultură de lucernă, pe un hotar între localităţile Pata şi Boju, judeţul Cluj.

Minorul a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, stabilindu-se că leziunile suferite de victimă i-au pus viaţa în pericol.

Tânărul urmează a fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă.

coral nou_1.png
4-9-2017, 10:31
104 vizualizări
6 comentarii
antiardeal4-9-2017, 21:07
CE E DE MIRAT ? ASA E IN CLUJ..NIMIC IESIT DIN COMUN,,,AR TREBUI SA VINA ALTII SA NE CIVILIZEZE.....MULTI NU MERITA SA SE FII NASCUT IN CLUJ
Burdujel4-9-2017, 12:11
Multumim pe acesta cale ONG-urilor care au adus tiganii de la Paya Rat in Apahida si Sanicoara.
Sa va dea Dumnezeu tigani vecini, ONG-istilor.
Info suplimentare (da, ala cu cuțitu' era țigan)4-9-2017, 11:51
http://www.apahida.ro/stiri/social/agresorul-de-la-sannicoara-are-16-ani-2017-09-04/
sau
https://ziardeapahida.ro/2017/09/04/tentativa-de-omor-la-sannicoara-sub-ochii-jandarmilor-si-politistilor-autorul-are-16-ani-si-a-fost-retinut/
clujean mandru de'a lui Boc4-9-2017, 10:47
Sannicoara este un sat în comuna Apahida din județul CLUJ..mandru ca-s clujean
Mihai4-9-2017, 11:36
Eu ma trag de acolo si foarte rar am auzit despre acte de violenta, in Sannicoara. Nu are nicio treaba "a fi clujean" cu faptul ca s-a intamplat asta la Sannicoara. Asa cum, nu inseamna ca toti din Vaslui sunt violatori, pt ca e rata violului mai mare in acest judet.
E gresit sa judecam la gramada! Ar fi bine sa incepem, sa judecam pe fiecare dupa faptele lui, nu o intreaga comunitate pt cativa care incalca legea!

Ps. Cu mandria infundam de tot Romania.
Poza cu agresorul4-9-2017, 10:44
https://ibb.co/cN5EpF

Cele mai citite ştiri din Social

621 vizualizări
15-10-2017, 10:32
Alte aproape 400 de persoane afectate de rujeolă! Clujul este printre județele cu cele mai multe cazuri noi» Vezi tot
284 vizualizări
16-10-2017, 15:58
Se lansează o nouă rută, în premieră, de pe Aeroportul Cluj! Vezi de când încep zborurile Cluj - Atena» Vezi tot
264 vizualizări
16-10-2017, 13:15
Accident cu victime pe strada 21 Decembrie, din Cluj-Napoca. O șoferiță grăbită a ”forțat” culoarea roșie a semaforului FOTO» Vezi tot
123 vizualizări
16-10-2017, 15:33
Autocar plin cu elevi de la Cluj, implicat într-un accident rutier. Trei persoane au fost rănite FOTO» Vezi tot
114 vizualizări
16-10-2017, 10:34
Spărgător de locuințe, prins de polițiști la Cluj! Acționa și în căminele studențești» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?