CLUJ: Accident grav la Turda. Un șofer ”grăbit” a băgat o tânără în spital



Un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane, a avut loc, joi, pe raza municipiuluui Turda.

Accidentul a avut loc în jurul orei 15.30, pe strada Calea Victoriei din municipiul Turda, judeţul Cluj.

Conform oamenilor legii, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Victoriei, din aceeaşi localitate, ar fi pătruns într-un sens giratoriu fără a respecta semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea”, intrând astfel în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie de 20 de ani, care, în urma accidentului, a fost rănită grav.

Cercetările continuă în vederea clarificării tuturor împrejurărilor care au condus la producerea accidentului.

Comentarii Facebook