Social

Cetățeni din Irak, depistați la Huedin. Se aflau ilegal în România

  



 

Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat trei cetăţeni străini din Irak, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere.

 

Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare, prin care sunt obligaţi să părăsească teritoriul României, iar unul dintre bărbaţi va fi îndepărtat sub escortă şi la ieşirea din ţară, pe numele său, va fi instituit consemn de nepermitere a intrării în ţară pe o perioadă de 5 ani.

 

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 8 Rurale Huedin şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ”Ştefan Cicio Pop” Cluj-Napoca, au desfăşurat, la data data 05 ianuarie a.c., o acţiune în scopul combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

 

În cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistați patru cetățeni din Irak, cu vârste cuprinse între 25 şi 43 de ani, pasageri într-un autoturism.

 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că unul dintre bărbaţi a fost solicitant de azil, procedura fiind finalizată la sfârşitul lunii noiembrie 2017, iar la data depistării se afla în şedere ilegală. Pe numele său a fost emisă decizie de returnare sub escortă, acesta fiind introdus în Centrul de Cazare pentru Străinii luaţi în Custodie Publică Arad până la îndepărtarea de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară, va fi instituită măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

 

Totodată, în cazul a doi străini, poliţiştii au stabilit că au intrat legal în România, în baza unor vize de scurtă ședere în scop de afaceri, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei fiecare şi, pe numele lor, au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în termen de 15 zile.

 

De asemenea, poliţiştii de imigrări au stabilit că cel de-al patrulea bărbat se află în procedură de azil, fapt pentru care a fost îndrumat să se prezinte la formaţiunea teritorială din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări unde a fost depusă cererea, pentru a continua procedura.

coral1_1_1.jpg
9-1-2018, 8:55
28 vizualizări
1 comentarii
Roman9-1-2018, 9:13
Innapoi in est cu ei. Avem noi bronzati afaceristi

Cele mai citite ştiri din Social

1159 vizualizări
21-7-2018, 17:16
Accident inexplicabil la Cluj. O șoferiță a lovit o clădire pe Regele Ferdinand - FOTO» Vezi tot
552 vizualizări
22-7-2018, 1:37
Clujeanul din Sâmboleni, care a scris pe câmp M... PSD, a recidivat: Vă vedem! - FOTO» Vezi tot
328 vizualizări
20-7-2018, 12:23
Cluj: Șofer UBER atacat cu ouă de taximetriști, la Sala Sporturilor - FOTO» Vezi tot
209 vizualizări
20-7-2018, 15:59
Poliția Cluj are un nou șef. S-a terminat ERA incompetenței» Vezi tot
125 vizualizări
18-7-2018, 19:27
Normalitatea! Un cunoscut preot clujean fotografiat în timp ce aștepta autobuzul - FOTO» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?