Miercuri 24 Aprilie

Cel puțin 17 alpinisti au murit în Himalaya. Alpiniștii din Cluj sunt TEFERI

 

Cel puţin 17 alpinişti, inclusiv occidentali, au murit în Munţii Himalaya, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, relatează BBC News online.

 

Multe grupuri de alpinişti au rămas blocate în Trecătoarea Thorung La (Annapurna), unde a nins abundent. Probleme s-au înregistrat şi în districtul Manang, din cauza unor avalanşe.

 

Cel puţin 17 alpinişti au murit, majoritatea fiind turişti polonezi, canadieni, israelieni şi indieni, potrivit BBC.

 

Alţi 40 de alpinişti au fost salvaţi de autorităţile nepaleze, scrie Mediafax.ro.

 

În Himalaya sunt și alpiniștii clujeni Vlad Căpuşan şi Mihai Iubaşiu plecați într-o expediție alături de americanul Mike Bowyer şi belgianul Tom Shinessfel. Cei patru vor să ajungă pe vârfului Amadablam, aflat la 6.857 de metri, fără tuburi de oxigen.

Autoritățile au reușit să ia legătura cu cei doi alpiniști clujeni, care sunt în afara oricărui pericol.

Comentarii Facebook