Social

Cât spirit civic au clujenii? Polițiștii au făcut simulări de furturi în plină stradă VIDEO

  
  





Polițiștii clujeni au desfășurat, luni, 8 mai, activităţi pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, pe raza întregului județ.

Astfel, au fost desfăşurate 14 acţiuni stradale şi 11 întâlniri cu grupuri ţintă (vârstnici, elevi, studenţi, administratori de blocuri, factori poştali, etc), tematica fiind prevenirea infracţiunilor de furt.

Conform IPJ Cluj, pe raza municipiului Cluj-Napoca, poliţiştii de prevenire, împreună cu cei de la investigaţii criminale, au organizat acţiuni de simulare a unor furturi pe stradă pentru a observa reacţia celor din jur şi a accentua importanţa spiritului civic.

Într-un exerciţiu demonstrativ, s-a simulat faptul că unei femei i-ar fi fost smulsă geanta de pe umăr, context în care un poliţist local aflat în zonă a intervenit pentru prinderea aşa-zisului făptuitor, fără ca acest scenariu să fi fost prestabilit. Pe acest considerent, poliţiştii l-au felicit pentru pentru promptitudinea cu care a acţionat.

Totodată, prin aceste simulări, poliţiştii au expus modurile de operare folosite de către infractori, pentru a fi avute în vedere de către cetăţeni în scopul adoptării unei conduite preventive.

Prevenţia joacă un rol deosebit de important pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, prin urmare, în perioada următoare, poliţiştii clujeni vor intensifica activităţile preventive în comunitate, sub egida ,,Maratonul prevenirii criminalităţii”.

coral1_1_1.jpg
9-5-2017, 11:56
58 vizualizări
3 comentarii
Serpico10-5-2017, 10:02
Si unele politiste au mimat orgasmul pe la sefuti prin birouri, ca primeasca in schimb posturi caldute, locuinte de serviciu in detrimentul altora care locuiesc cu 2 copii in chirie!
ce spirit?9-5-2017, 12:51
Ce spirit civic?Daca prind hotul asupra faptei si-l pocnesc in nas iau amenda ca m-am comportat ca in vestul salbatic.Sa fim seriosi,propaganda ieftina aiurea
peter10-5-2017, 9:10
SAU VINE O CIOARA DIN SPATE SI MA TAIE... PASARI PROTEJATE SI ASISTATE DE LEGE !

Cele mai citite ştiri din Social

4179 vizualizări
19-8-2017, 19:08
Un clujean de 20 de ani, crescut în Australia, a revenit acasă și dă o LECȚIE de viață tinerilor români » Vezi tot
3138 vizualizări
20-8-2017, 12:51
Cluj: Studiu de caz. Cine era de vina in caz de accident? - VIDEO» Vezi tot
2747 vizualizări
20-8-2017, 13:04
Meteorologii anunță că se strică vremea. Cum va fi vremea la Cluj» Vezi tot
1314 vizualizări
18-8-2017, 18:46
Dacă nu la Cluj unde?! I-a dat o sticlă de apă polițistului toropit de caniculă - VIDEO» Vezi tot
1232 vizualizări
18-8-2017, 10:04
Un șofer beat a făcut HAOS în Cluj-Napoca. A lovit 6 mașini până un bărbat a reușit să îi scoată cheile din contact VIDEO» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Ce preferați, Untold sau Electric Castle?