Campania "Trișezi centura, păcălești viața", la Cluj. Se organizează o expoziție sumbră pe Eroilor


Campania Supraviețuitorii - "Trișezi centura, păcălești viața", desfășurată de Poliția Română, pentru conştientizarea importanţei purtării centurii de siguranţă în trafic, a ajuns și la Cluj.

Conform polițiștilor, de multe ori, conducătorului auto sau pasagerilor le este mai uşor să oprească avertismentul sonor care semnalizează nepurtarea centurii, cuplând centura „peste scaun”, prin faţă sau spatele acestuia sau folosind un dispozitiv similar cu centura (denumit şi „adaptor de centura de siguranţă falsă”).

Centura de siguranţă te protejează, dar atunci când iei decizia de a poziţiona centura de siguranţă peste scaun, practic renunţi la protecţie în favoarea sa.

De asemenea, în cadrul campaniei, până la data de 14 august a.c., expoziţia de scaune extrase din autovehiculele implicate în accidente rutiere va putea fi vizitată de către cetăţeni în Cluj-Napoca. (strada Eroilor, nr. 1-2, zona pietonală Statuia Memorandiștilor).

Comentarii Facebook