Miercuri 24 Aprilie

Boxerul clujean Călin Mărincuș a făcut scandal la un eveniment LADO unde se discuta problema migrației - VIDEO

 

Boxerul clujean Călin Mărincuș a întrerupt și a făcut scandal la un eveniment LADO, unde s-a discutat despre tema migrației. 

 

Astazi la Cluj-Napoca, pseudo intelectualii, prostituate pentru fonduri, fac o mega conferință despre aducerea de falsi refugiați islamisti in toata România! O sa vedeti in filmulete trădători ai Romaniei”, a explicat Mărincuș.

 

Acesta a intrat în sala unde era organizată conferința și a provocat un scandal, fiind evacuat cu ajutorul poliției. 

 

Călin Mărincuș este renumit pentru pozițiile lui extremiste. El a înființat în 2015 pagina de Facebook ”Nu islamizării României”, unde a adunat zeci de mii de Like-uri şi sute de postări anti-refugiaţi şi anti-islamişti. 

 

El a organizat atunci și un miting la Sala Sporturilor, dar numai zece oameni au luat parte. ”Scopul mitingului a fost informarea oamenilor în ceea ce priveşte islamizarea, în ceea ce priveşte ceea ce ni se pregăteşte de către Guvernul României. Aproximativ 80% din populaţia României nu cunoaşte nimic din ceea ce ne pregăteşte Guvernul României, anume ştergerea identităţii poporului român. Sunt dezamăgit că nu a ajuns foarte multă lume la miting. Sunt mai multe cauze, una dintre ele fiind lipsa banilor, s-au anunţat foarte mulţi că vin de la distanţe mai mari de o sută de kilometri, dar nu-şi pot permite. Asta e realitatea din România”, a susţinut atunci organizatorul.

 

Marți, 5 septembrie 2017, el a întrerupt eveniment LADO pentru a cere să nu fie aduși imigranți de către asociațiile umanitare. Vezi mai jos postările lui.

 




Comentarii Facebook