Batrani din Cluj lăsați fără pensie înainte de Paști. L-au reclamat pe poștașul nesimțit

 

Pensionarii de pe strada Tăbăcarilor din Cluj-Napoca l-au reclamat pe factorul poștal pentru că i-a lăsat fără pensie înainte de Paște. 

 

Oamenii au tot așteptat banii, dar poștașul a uitat de ei. Unii s-au dus la Oficiul Poștal și au stat câteva ore până când s-au adunat banii necesari plății pensiei. 

 

Numele meu este M.D. si as dori sa va sesizez un fapt petrecut inainte de sarbatorile de Pasti. In presa s-a anuntat ca luna aceasta factorii postali vor distribui pensiile intre 10 si 18 aprilie, pentru ca pensiile sa ajunga inainte de sarbatori la toata lumea. Insa in cazul bunicii mele si al altor pensionari care locuiesc pe strada Tabacarilor din Cluj-Napoca lucrurile nu s-au intamplat asa. Doamna postas care ar fi trebuit sa aduca pensiile nu a venit cu ele nici la bunica mea, M. E., si nici la alti vecini de pe strada Tabacarilor, dar nici nu a lasat aviz in cutia postala, pentru a o anunta pe bunica mea sa mearga la posta in oras sa ridice pensia.

 

Am tot asteptat si daca am vazut ca nici vineri, 18 aprilie, pensia nu a venit, am mers impreuna cu bunica mea sambata, 19 aprilie, la oficiul postal 1, unde am asteptat aproape doua ore, pana s-a strans din incasari suma de 790 lei, pentru ca doamna de la ghiseu sa ii poata plati bunicii mele pensia. Doamna a vorbit foarte frumos cu noi si a facut tot posibilul pentru ca bunica mea sa isi primeasca pensia, in cele din urma. Doamna de la ghiseu ne-a aratat pe verso-ul talonului de pensie faptul ca pensia bunicii mele se afla la oficiul postal 1 Cluj-Napoca inca din data de 15 aprilie (!!). Asta in timp ce ea astepta ca de obicei sa vina pensia acasa, fiind in varsta de 81 de ani si avand o sanatate subreda. A trebuit sa o insotesc, altfel nu putea merge la Oficiul Postal 1 sa isi ridice pensia ! Toata lauda pentru doamna functionar de la Oficiul Postal 1. Ii multumim pentru ajutorul dat.

 

Pe de alta parte, va rog sa luati masurile disciplinare care se impun impotriva factorului postal care ar fi trebuit sa aduca pensiile pe strada Tabacarilor, intrucat nu este normal sa porti bietii batrani pe drumuri, si, mai mult decat atat, sa nu distribui pensia, ci sa o trimiti la oficiul postal 1, fara a pune aviz in posta.

 

Doamna respectiva a mai adus si in lunile anterioare pensia cu intarziere, dar macar a adus-o. Acum nu are nicio scuza, si-a batut pur si simplu joc de oameni ! In situatia noastra mai sunt si alti vecini de pe strada Tabacarilor, probabil si altii vor face reclamatie !

 

Aceasta doamna postas prin comportamentul ei dovedeste nesimtire si nepasare. Nu este posibil sa faci asa ceva inainte de Sfintele Sarbatori de Pasti !!”, ne-a scris M.D.

Comentarii Facebook