Bătaie cruntă în Apahida! Un obsedat sexual s-a ales cu nasul rupt și o mână fracturată

 

O bătaie cruntă s-a iscat în comuna Apahida, sâmbăta trecută, puţin după ora 22.00, pe strada Libertăţii.

 

Protagonişti, conform declaraţiilor I.P.J Cluj ar fi fost doi bărbaţi: unul băut, care a adresat cuvinte murdare şi propuneri de natură sexuală la două femei din zonă, iar celălalt un tânăr de 21 de ani care a intervenit pentru a-şi salva sora.

 

Bărbatul care a intervenit s-a ales cu cinci dinţi scoşi din gură şi o mâna ruptă, iar „obsedatul sexual” – cu nasul, umărul şi o mână fracturate. Şi, drept bonus, o internare gratuită la Clinica de Psihiatrie, la dezalcoolizare.

 

Vorbeam cu sora mea la telefon – ea ieşise din casă, până la alimentară – când mi-a spus că e pe cale să fie violată de un individ beat, care se dă la ea. Atunci eu am rupt-o la fugă ca s-o apăr şi am ajuns rapid acolo. Pe stradă se afla un individ, în stare avansată de ebrietate, care dorea să treacă la fapte, chiar acolo, în centrul satului, iar eu am încercat să-l opresc. Dar acesta m-a luat la pumni, mi-a rupt mâna dreaptă şi mi-a zburat din gură cinci dinţi”, a relatat bărbatul de 21 de ani, conform Evz.ro.

 

Cazul este anchetat de Poliție. 

Comentarii Facebook