Bărbat căutat de polițiști după ce a tâlhărit o minoră în Florești! L-ați văzut? FOTO




Un bărbat de aproimativ 45 de ani este căutat de polițiștii clujeni după ce a tâlhhărit o minoră în Florești.

Potrivit oamenilor legii, la data de 22 iulie, în jurul orei 19:00, o minoră din comuna Floreşti a sesizat Poliţia, reclamând că ar fi fost privată de libertate şi i s-ar fi sustras telefonul mobil.

În timp ce se afla cu animalele pe o păşune situată pe raza localităţii Tăuţi, minora a fost acostată de un bărbat pe care nu il cunoştea şi lovită cu palma în zona feţei.

Totodată, sub ameninţări, aceasta a fost imobilizată şi legată cu o sârmă de un copac, după care i-ar fi fost sustras telefonul mobil din buzunar. Prejudiciul cauzat victimei este de aproximativ 200 de lei.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti şi a semnalmentelor indicate de către persoana vătămată, în cauză a fost întocmit portretul robot al bărbatului bănuit de săvârşirea faptei.

Acesta pare a fi un bărbat de aproximativ 45 de ani; de circa 1,80 m înălţime; astenic; cu ten deschis; păr negru, lung, ondulat, puţin grizonat şi murdar; poartă barbă mare şi grizonată; are sprâncene groase; ochii îi sunt albaştri; nasul pare a fi subţire, cu vârful ridicat; dantura este formată din dinţi cariaţi, iar bărbia îi este proeminentă;

În momentul comiterii faptei purta pantaloni scurţi, negri, cu o dungă albă pe părţile laterale;

Comentarii Facebook