Avertisment de vreme rea în toată Transilvania. Ce anunță ANM


Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de vreme rea pentru mai multe zone din țară, printre care și Transilvania.

Avertismentul este valabil în intervalul 30 iunie, ora 16.00 – 1 iulie, ora 23.00 și vizează fenomene de instabilitate atmosferică.

În intervalul menţionat, în Maramureş, Transilvania, Oltenia, precum şi în zonele de deal şi munte vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în cursul după-amiezelor când ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, iar izolat, cu precădere în Carpaţii Meridionali, vor fi de peste 40 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.

Comentarii Facebook