Avertisment de ploi și vreme rea în toată țara. Cum va fi mâine la Cluj



Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de vreme rea, valabil pentru toată țara. Avertismentul este valabil în intervalul 6 mai, ora 21.00 - 7 mai, ora 21.00.

În intervalul menţionat, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, în noaptea de miercuri spre joi (6.05 – 7.05) în special în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Oltenia şi în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în zonele montane, iar pe parcursul zilei de joi, 7 mai, cu precădere în Transilvania, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi local în Oltenia.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.

La Cluj, vremea se racește subit, meteorologii anunțând temperaturi curpinse între 21 grade Celsius și 11 grade Celsius.

De asemenea, cerul va fi înnorat pe tot parcursul zilei, va ploua, fiind anunțate chiar și posibile furtuni.

Comentarii Facebook