Adolescenți aproape bătuți în plină stradă de un tâlhar, la Cluj. Agresorul i-a fugărit până a dat nas în nas cu tatăl victimelor


Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 22 de ani, care a tâlhărit doi tineri, la Cluj-Napoca.

Mai exact, conform IPJ Cluj, la data de 18 iunie în jurul orei 23:30, un bărbat, în vârstă de 22 de ani, în timp ce se afla pe strada Aurel Vlaicu, din Cluj-Napoca, ar fi acostat doi tineri, de 17 şi 19 ani, şi i-ar fi ameninţat cu acte de violenţă, solicitându-le banii pe care îi aveau asupra acestora.

Cei doi tineri ar fi reuşit să fugă, însă cel în cauză i-ar fi urmărit, acesta din urmă fiind imobilizat pe strada Dionisie Roman de către tatăl celor doi şi un alt bărbat, persoane pe care tinerii ar fi reuşit să îi sune şi să îi anunţe cu privire la cele întâmplate.

Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore pe bărbatul de 22 de ani, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în forma tentativei, faptă prevăzută de Codul penal.

La data de 19 iunie a.c., judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Comentarii Facebook