Accident pe centura Vâlcele-Apahida. Un TIR plin cu paleți de lemn s-a răsturnat în șanț FOTO


Un accident rutier a avut loc, vineir după-amiază, pe centura Vâlcele-Apahida, unde un TIR s-a răsturnat pe marginea drumului.

Șoferul unui autotren care circula pe direcția Gherla - Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra volanului, răsturnându-se pe marginea părții carosabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, iar nici pagubele materiale nu au fost însemnate, încărcătura (paleți din material lemnos) neieșind din vehicul.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, reieșind că acesta nu a consumat băuturi alcoolice.

Conform martorilor, șoferul TIR-ului ar fi încercat să evite un autoturism care îl preceda, iar din cauza balansului, spatele camionului a ajuns în șanț, trâgând apoi restul autovehiculului după el.




Comentarii Facebook