Miercuri 24 Aprilie

Accident mortal la Cluj! Un biciclist fără elemente reflectorizante a fost SPULBERAT de un Seat - VIDEO

 

Un biciclist de 28 de ani a murit în urma unui accident de circulație produs între Dej și Gherla. 

 

Sâmbătă seara, în jurul orei 22:45, pe raza municipiului Dej, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

 

Un bărbat, de 27 de ani, din localitatea Băița, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vâlcele, înspre Gherla, a surprins şi accidentat un biciclist.

Conform primelor informaţii, biciclistul, un tânăr de 28 de ani, din Căşeiu, circula cu bicicleta pe partea carosabilă, într-o zonă în care este amenajat acostament pe ambele părţi ale carosabilului.

 

”În cazul acestui accident, s-a constatat faptul că, biciclistul nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante şi nici bicicleta nu era echipată corespunzător, astfel încât acesta să fie vizibil în trafic, pe timp de noapte”, precizează Poliția Cluj.

 

Pentru evitarea evenimentelor rutiere în care sunt implicaţi biciclişti, recomandăm:

 

- pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare)!

- înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul!

- circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană câte unul!

- nu circulaţi cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice!

- atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers!

- nu transportaţi pe bicicletă altă persoană!

- este recomandabil să purtaţi o cască de protecţie omologată!

- înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!

- la schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!

 

Video: Gherla Info



Comentarii Facebook