Accident încheiat cu scandal, în Mănăștur. Un șofer beat a fost imobilizat de polițiști FOTO


Un accident rutier, soldat cu pagube materiale, a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03.00, pe strada Câmpului, din Cluj-Napoca.

Din primele informații, un conducător auto, de 30 de ani, din Cluj-Napoca, din cauza nepăstrării distanței regulamentare, a intrat în coliziune cu un taximetru care îl preceda, oprit pentru a acorda prioritate de trecere unui alt autoturism, care se afla deja în sensul giratoriu.

Șoferul autoturismului care a cauzat accidentul se afla și sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,81mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a devenit reclacitrant, o dată cu sosirea polițiștilor, acesta fiind imobilizat de către oamenii legii și transportat la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

 

FOTO: Facebook - Info Trafic jud. Cluj

Comentarii Facebook